Rugbiul clujean, salvat de la colaps: “Negociem cu un investitor”

Rugbiul clujean, salvat de la colaps: “Negociem cu un investitor”
Secţia de rugby a clubului Universitatea Cluj va beneficia de susţinerea unui sponsor puternic în tentativa echipei de a evita retrogradarea, anunţă oficialii echipei. Părţile vor ajunge la un consens, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, când noul investitor va fi prezentat oficial.
Aflată de ani buni în luptă cu sărăcia, timp în care mai mulţi jucători providenţiali s-au orientat spre alte echipe, secţia de rugby este pe cale să-şi reglementeze problemele financiare. Deşi oficialii formaţiei evită să ofere informaţii suplimentare în acest sens, “studenţii” sunt pe punctul de a se alinia fără emoţiile de altă dată la startul Superligii Naţionale, programată pe 26 martie, când vor primi vizita campioanei Ştiinţa Baia Mare.

“Suntem în discuţii avansate cu un sponsor, iar colaborarea ar urma să se întindă pe o perioadă de un an. Nu vor fi sume foarte mari, dar eu spun că lucrurile sunt rezolvate în proporţie de 90%. Pentru noi e un pas important înainte, trăim cu speranţa că astfel vom reuşi să atragem şi alţi sponsori. Nu vă pot oferi în acest moment alte detalii, o vom face zilele viitoare, într-un cadru organizat”, ne-a declarat tehnicianul lui “U”, Octavian Chihaia. Acesta a precizat că bugetul necesar participării echipei în Superligă este cifrat la aproximativ 200.000 de euro, iar pe durata competiţiei nu va ezita să le dea o şansă jucătorilor promiţători ai clubului. “Pentru Superligă ne propunem locul 6, mai exact evitarea retrogradării. Principalele noastre contracandidate cred că vor fi Aradul şi Dinamo, am înţeles că ultimii au, la rândul lor, ceva probleme cu banii. Ca să rezistăm fără probleme în Superligă, am avea nevoie de minimum opt-zece miliarde de lei, dar nu ştim încă pe ce buget ne vom baza, asta rămâne de văzut. Cred că îmbinând experienţa unor jucători precum Săuan, Vasiliu, Voicu sau Ionescu, cu dorinţa de afirmare a tinerilor din lot, vom face o figură frumoasă”, a încheiat Chihaia. În altă ordine de idei, Silviu Vasiliu a revenit la Cluj după un periplu la Dinamo, în timp ce Romulus Boar şi Vasile Cioară au semnat contracte cu Farul Constanţa, respectiv CSM Bucureşti.


Comenteaza