S-a aflat data sfertului de finală din EuroCup. Când joacă U-BT Cluj-Napoca

S-a aflat data sfertului de finală din EuroCup. Când joacă U-BT Cluj-Napoca
| Foto: u-bt.basketball

Formația clujeană a anunțat când se va disputa partida din faza eliminatorie a competiției europene.

Calificată direct în sferturile de finală ale EuroCup, campioana României a fost nevoită să aștepte pentru a-și afla adversara din această fază a competiției. "Studenții" vor da peste London Lions, echipă ce a învins Turk Telekom Ankara, scor 100-77.

La câteva ore după încheirea meciului, U-BT Cluj-Napoca a anunțat și data de disputare a întâlnirii împotriva britanicilor. Meciul din BT Arena se va disputa miercuri, 13 martie, de la 19:00.

Biletele pentru această partidă, comercializate pe platforma online a clubului, s-au epuizat în mai puțin de 3 ore. Totuși, cei care nu au reușit să achiziționeze un tichet mai au șansa în ziua meciului, când vor fi puse în vânzare alte 200 de bilete, cu începere de la ora 12:00, la casieria Sălii Polivalente.

Învingătoarea dintre U-BT Cluj-Napoca și London Lions va juca în semifinalele EuroCup împotriva câștigătoarei partidei dintre Paris Basketball și Joventut Badalona.

Comenteaza