S-a terminat! Christoph Daum a fost dat afară de la Națională | Varianta Petrescu a picat

S-a terminat! Christoph Daum a fost dat afară de la Națională | Varianta Petrescu a picat
Federația Română de Fotbal i-a reziliat, joi, contractul selecționerului Naționalei Christoph Daum.

UPDATE 19:30 Varianta Dan Petrescu a picat pentru oficialii Federației. CFR Cluj a anunțat pe pagina oficială de Facebook că fostul component al Generației de Aur va rămâne în Gruia.

”CFR 1907 Cluj dorește să mulțumească Federației Române de Fotbal pentru interesul manifestat în ceea ce privește numirea antrenorului nostru în funcția de selecționer, însă Dan Petrescu va rămâne în continuare în Gruia pentru a-și continua munca începută în urmă cu trei luni”.

Știrea inițială

FRF a luat decizia de a-l concedia pe Daum la recomandarea Comisiei Tehnice. 

”Federația Română de Fotbal îi mulțumește domnului Daum pentru colaborarea din ultimele 15 luni și îi urează mult succes în activitatea sa viitoare”, se arată într-un comunicat de pe site-ul oficial.

Christoph Daum (63 ani) a venit pe banca primei reprezentative în iulie 2016. Sub comanda sa, România a înregistrat una dintre cele mai dezastruoase campanii de calificare. Cu două etape înainte de finalul preliminariilor, "tricolorii" ocupă locul 4 în Grupa E, cu 9 puncte, fără nicio șansă de a ajunge la Mondialul de anul viitor. România a bifat 2 victorii, 3 remize și 3 eșecuri.

În locul tehnicianului german ar putea ajunge actualul antrenor al CFR-ului, Dan Petrescu. Pe lista Federației se mai află Cosmin Contra, Mircea Rednic, Ioan Andone, Walter Zenga sau Ladislau Boloni.

Comenteaza