Sabău: Am câştigat la numărul de ocazii

Sabău: Am câştigat la numărul de ocazii
Antrenorul fotbaliştilor de la FCM Târgu-Muzreş, Ioan Ovidiu Sabău (foto), a declarat la finalul meciului cu Universitatea Cluj că din punctul său de vedere echipa mureşeană a avut mai multe faze de a înscrie decât formaţia gazdă.
“A fost un joc echilibrat, cred că am câştigat la numărul de ocazii, în prima repriză ei au avut o lovitură liberă şi bara lui Claudiu Niculescu, noi am avut două ocazii mari. Venirea lui Ionuţ Badea s-a văzut, pentru că jucătorii au fost mult mai motivaţi, fiecare a vrut să arate că merită un loc de titular”, a spus Sabău la finalul partidei dintre Universitatea Cluj şi FCM Târgu-Mureş.

Tehnicianul echipei FCM Târgu-Mureş nu a dorit să le răspundă suporterilor Universităţii Cluj care l-au apostrofat în mai multe rânduri pe parcursul partidei.

“Eu îi înţeleg şi nu vreau să îi judec. Probabil mulţi dintre ei uită câte am făcut eu pentru acest club. Probabil că sunt vreo 20 de tineri care au mai băut un vin înainte şi au venit pe stadion să înjure. Haideţi să nu ne coborâm la nivelul lor. Din punctul meu de vedere aceste lucruri nu merită atenţia presei şi a noastră în general”, a adăugat Sabău.

Universitatea Cluj şi FCM Târgu-Mureş au încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, meciul disputat astăzi în cadrul etapei a 17-a din Liga I de fotbal, ediţia 2010-2011.






Comenteaza