Sabău: "Ambiţia nu se antrenează. O ai sau nu o ai"

Ioan Ovidiu Sabău a scris jurnalul unui copil cuminte. Răsfoim împreună câteva file din povestea băiatului plecat din Valea Florilor ca să colinde lumea cu balonul la picior.

"Cum sunt părinţii tăi? Înalţi?". Antrenorul îl priveşte neîncrezător pe puştiul firav din faţa sa. "Sunt mici", răspunde cu glas scăzut copilul. "Asta nu e prea bine. Hai, să te vedem ce ştii! Te voi urmări în vacanţă", continuă bărbatul şi fluieră scurt începutul şedinţei de pregătire. Adolescentul din Valea Florilor intră hotărât la minge, doar era călit pe maidan, unde înfrunta băieţi cu cinci ani mai mari.

La o astfel de miuţă l-a remarcat un verişor, electrician la Sanex. "Ai talent. Te duc la «U»". Când vacanţa s-a terminat, Alexa Uifăleanu nu l-a mai lăsat pe copilul plăpând să plece. "Aşa am ajuns în 1982 la Universitatea. Eram în clasa a VII-a la Şcoala Generală 2 din Câmpia Turzii, jucam la juniori fără să fiu legitimat. M-am mutat cu şcoala la Cluj, pe strada Horea, la Generală 8. Plecam dimineaţa, la 06:30, din Valea Florilor, mă întorceam acasă seara, la 21:30", povesteşte fostul "navetist" Ioan Ovidiu Sabău.

Nici o absenţă de la antrenamente

Secretul ascensiunii sale? "Talent 50%, muncă 50%. Eram mai mic, trebuia să muncesc mai mult, să acumulez forţă. Între 16 şi 18 ani m-am dezvoltat incredibil. Mă trezeam dimineaţa şi nu puteam să merg, îmi crescuseră tendoanele. Mergeam la sală să fac forţă, nu mă dădea nimeni jos de pe picioare". Înaintea partidelor oficiale, Moţu' trebuia să câştige în fiecare zi meciul cu el însuşi, să aibă puterea să nu renunţe la un program infernal.

Şi nu a renunţat. "N-am lipsit la nici un antrenament, chiar dacă eram bolnav, chiar dacă ningea. După ce Uifăleanu a trecut secund la prima echipă, grupa sa a preluat-o Szoboszlay. Ştia de situaţia mea grea, a avut grijă de mine. Practic, m-a înfiat. Mă lua la el acasă, primeam mâncare caldă. Bugetul meu pentru o zi era de 12 lei. Mergeam cu naşul pe tren, cu 6 lei, 3 la dus, 3 la întors. În apropierea gării era un restaurant numit Simplon. Cu 5 lei îmi cumpăram o chiflă şi două ochiuri cu spanac. Era o mâncare foarte bună. Mai îmi luam un corn la şcoală, în pauză".

Curăţa mingile şi WC-ul

Nicolae Szoboszlay l-a influenţat pe tânărul mijlocaş. Era un antrenor riguros, atent la disciplină şi conectat la metodele de pregătire moderne. "Eram foarte serios, disciplinat, receptiv. Existau reguli stricte. Echipamentul trebuia să fie curat. Erau doi jucători de serviciu, care trebuiau să vină cu o ora înainte de antrenament, să dea mingile cu cremă, să le dea luciu. Când erai de serviciu, trebuia să speli toaletele, vestiarele. Echipamentul trebuia împăturat, nu era voie să-ţi miroase ciorapii, să vii cu pantalonii murdari. Lucram după metodica germană. Exersam mult la antrenamentele cu Szoboszlay pentru protejarea balonului, erau multe dueluri unu la unu. Am dobândit reflexe. Când să vină adversarul la minge, puneam piciorul, cădea jos. Mai târziu aveam multe dueluri tari cu Muzsnay". Fotbal, fotbal şi iar fotbal, aceasta era singura distracţie a lui Sabău. "Am fost doar o dată la discotecă, pe la 15 ani, cu colegii. A ieşit scandal. Ce caut eu aici? N-am mai mers de atunci". "Era micuţ, dar foarte îndemânatic. Avea calităţi tehnice şi morale deosebite. Era sincer, ambiţios, îşi dorea să ajungă un mare fotbalist. Şi concurenţa cu Zoli Muzsnay l-a ambiţionat. Făceam antrenamente intense, lucra în plus. A fost un moment când relaţia sa cu şcoala a fost afectată de absenţe. Am vorbit cu diriginta şi am rugat-o să-i înţeleagă programul. Lui Ovidiu i-am cerut să-i trimită dirigintei câte o vedere din fiecare deplasare. Nu a mai avut de atunci probleme la şcoală", şi-a amintit Nicolae Szoboszlay.

"Vei ajunge mare fotbalist"

Când Remus Vlad a chemat cinci juniori să se pregătească alături de echipa de seniori a Universităţii, Moţu' nu s-a numărat printre cei selecţionaţi. "Am fost afectat, iar Nicolae Szoboszlay a sesizat: «Lasă, că tu o să ajungi mare fotbalist!». Nu am uitat cuvintele sale. În sezonul 1985-1986 m-a luat Remus Vlad la prima echipă a Universităţii. Aveam hrană caldă asigurată acum, mâncam la cantina din Hasdeu, puteam să mă odihnesc la cabana din Parcul «Haţieganu». Munceam mult să nu scap mâncarea". Colegii îl strigau Moţu'. De ce? "Cred că e vorba de ambiţia mea. Moţii sunt ambiţioşi. Eram luptător şi foarte determinat pe teren. Aşa am fost eu. Ambiţia nu se antrenează. O ai sau nu o ai. Nici nu ştiu cine mi-a dat-o".

A debutat la 16 ani şi jumătate în Divizia B, iar la 17 ani prindea primele minute în Divizia A. "Am jucat şi într-o partida de cupă la Alba Iulia, cu Dinamo, primul meci oficial. Am pierdut cu 2-1, eu i-am dat pasa de gol lui Boeru. În primele 15 minute, trebuia să mă scoată afară. Aveam emoţii atât de mari că nu vedeam mingea. După ce am reuşit pasa de gol, m-am descătuşat, mi-a ieşit jocul. Observatorul Cornel Drăguşin, care era şi antrenor federal, mi-a spus la finalul partidei: «Copile, tu o să ajungi mare fotbalist!». Când Ienei m-a chemat la lot, l-am revăzut pe Drăguşin: «Îţi aduci aminte ce ţi-am spus la Alba Iulia?».

Steaua se şi refuză

Clubul Steaua a insistat teribil să-l transfere pe elegantul mijlocaş dreapta lansat de "U". Sabău a fost chemat să-şi execute stagiul militar la o cazarmă din Ghencea. "În toamna lui 1987, Ion Alecsandrescu şi generalul Gavrilă au încercat să mă convingă să semnez cu Steaua. Ştiam că Universitatea colabora cu Dinamo, se schimbau jucători. Doream să câştige ambele părţi, să fie mulţumit clubul care m-a crescut. Steaua era deja la apogeu, Dinamo era în creştere. Eram foarte apreciat de conducerea Universităţii Cluj. Preşedintele Liviu Maior l-a transferat pe Kadar de la Braşov. Braşovenii m-au cerut la schimb. «Poţi să-mi dai toată echipa, Sabău nu pleacă!». Mai juca la "U" câte un meci, dar era tot mai greu să fie lăsat să plece.

A ajuns la ASA Târgu-Mureş, echipă preluată de Cornel Dinu, graţie recomandării lui "Bubu" Sotir. "Era bun prieten cu «Procurorul». I-a spus că sunt un jucător bun. Dinu nu mă ştia. I-a răspuns că mă ia din ianuarie, când începe pregătirea de iarnă. După 10 zile l-a sunat pe Sotir. «Măi, ce jucător mi-ai adus! E cel mai bun de la mine». După fiecare meci disputat cu ASA, era aşteptat de Valentin Ceauşescu la Bucureşti. Sabău s-a ţinut tare. "Dacă nu vrei să joci cu sufletul la Steaua, te las să joci unde vrei", a cedat Valentin. A fost chemat în audienţă şi la ministrul Apărării, Ilie Ceauşescu. "Mergeam cu preşedintele de la Târgu-Mureş, Cornel Cacovean. Ilie Ceauşescu îi cerea să mă determine să semnez cu Steaua. Ieşeam din birou şi Cacovean îmi spunea că pot să fac ce vreau. Intram înapoi, iar Ilie Ceauşescu îl lua în primire pe Cacovean. «L-ai convins, mă?». «Nu vrea, domnule comandant!». Remus Vlad confirmă presingul agresiv făcut de stelişti: "A sunat cineva de la Steaua, nu mai ştiu cine, şi eu am ridicat telefonul. Era cu Neluţu Sabău lângă el şi mi-a cerut să-l conving să accepte oferta Stelei. Neluţu a luat receptorul şi mi-a spus «Faceţi tot ce credeţi, dar nu vreau să merg la Steaua»".

În cele nouă luni de armată, încăpăţânatul Sabău nu a fost scutit de canoanele vieţii de ostaş: "Curăţam stadionul de seminţe. Ne trezeau uneori la 2-3 dimineaţa să descărcăm baloţi în Gara de Nord. Mai erau şi Dorinel, şi Gică Popescu. Ultimul avea o situaţie privilegiată. Am avut noroc că eram chemat la echipa mare a României". În vara lui 1988, după o discuţie cu Mircea Lucescu , a optat pentru Dinamo. "Universitatea a primit patru fotbalişti atunci, pe Prunea, Cristian Sava, M. Stoica şi Banică. Dinamo era un club mai serios decât Steaua", a precizat Remus Vlad. Începea urcuşul. Puştiul firav devenise un fotbalist cunoscut. "Ştiam că trebuie să muncesc mult, să nu-mi bat joc de părinţi". Nu zâmbiţi! E o tactică de joc uitată în pridvorul de acasă. Nu e şi cazul lui Neluţu Sabău. El a fost un copil cuminte.

"Meciul lui Sabău"

În 1990, România s-a calificat după 20 de ani la un campionat mondial. În partida decisivă, naţionala antrenată de Emerich Jenei a învins cu 3-1 Danemarca la Bucureşti. Sabău a înscris un gol şi a contribuit decisiv la una dintre reuşitele lui Gabi Balint. "Era cu semnul întrebării dacă joc sau nu. Pierdusem cu 3-0 în tur, unde am fost schimbat în minutul 70. Îmi amintesc cum portarul lor, Schmeichel, arunca balonul cu mâna peste 60 de metri. Jenei m-a chemat, am discutat. S-a organizat şi un joc-şcoală. Am jucat foarte bine, simţeam că nu e în regulă. «Am vrut să nu te bag, să folosesc un fotbalist experimentat, dar eşti în formă, am mare încredere în tine» mi-a spus Jenei. Am intrat foarte montaţi pe teren. Nu a contat că Povlsen a deschis scorul în minutul 6. Am făcut presing, să nu-i lăsăm să joace, să gândească. La gol, am preluat şi am şutat. La golul trei am preluat printre doi adversari, m-am făcut că mă opresc şi, din preluare, am rămas singur cu Schmeichel. Am alunecat, mingea a ajuns la Balint, care a marcat cu latul. L-am văzut pe Balint la emisiunea «Replay» când a spus că partida cu Danemarca a fost meciul lui Sabău".

Dinamo: bani în loc de stadion

Participarea la Campionatul Mondial din Italia i-a facilitat şi transferul la Feyenoord. "Toţi doream să plecăm afară. Feyenoord a fost prima echipă care m-a vrut. Au vorbit cu mine, apoi cu Dinamo. Am semnat contractul în limba română, nu ştiam engleză. M-a ajutat impresarul Mircea Petescu. Mă interesau sumele şi perioada. Olandezii au zis că vor face un stadion modern la Dinamo şi vor oferi şi o sumă de bani. Cei de la Dinamo au vrut doar bani, au încasat peste un million de dolari. Am semnat pe cinci ani şi câştigam 250.000 de dolari pe sezon. Au venit foarte mulţi bani în România. Se putea investi în baze de pregătire. Am mai fost ofertat şi de Atletico Madrid şi de Bologna", a spus Sabău.

Explicaţia lui Jenei

Sabău a fost convocat la lotul naţional după ce a fost remarcat de Emerich Jenei la un turneu desfăşurat la Oradea. "Am jucat fantastic la Oradea. Ienei m-a văzut şi m-a chemat la naţională. În iarna lui 1988 am mers la un turneu în Israel, unde nu au participat şi fotbaliştii Stelei. Am marcat cu Polonia. Pe aeroport, acasă, reporterii l-au întrebat pe Jenei. «În locul cui a jucat Sabău?» «În locul lui», a răspuns Jenei. Aşa am rămas la lot".

Dovezi de iubire

Suporterii echipei Feyenoord i-au dedicat o melodie lui Ioan Ovidiu Sabău. "O cântau înaintea meciurilor. Când am plecat la Brescia, au venit 30 de suporteri la mine acasă. S-au speriat vecinii când i-au văzut, în Olanda nu sunt garduri. Au început să scandeze, mi-au cerut să nu plec. Clubul avea probleme financiare, sponsorul dăduse faliment". Sabău s-a transferat la Brescia după ce a fost remarcat de patronul "rândunelelor", Gino Corioni, la partida cu Ţara Galilor (5-1). "Lui Lucescu îi era frică să ia trei-patru români şi l-a invitat la meci. Am zburat cu acelaşi avion. Mi-a zis că aproape sigur mă transferă la Brescia". Moţu' a fost iubit de fani şi în Italia. "Brescia a retrogradat şi am fost ofertat de Fiorentina şi Udinese. Suporterii au scris pe garduri că, dacă Brescia mă vinde, nu-şi mai fac abonamente. N-am plecat".

Medalie onorifică

Remus Vlad a fost mişcat că Ioan Ovidiu Sabău l-a sunat după ce jucase în echipa stranierilor campionatului italian într-un meci cu AC Milan: "A fost medalia pe care mi-a agăţat-o simbolic de gât". Vlad şi-a amintit că Sabău lucra foarte mult după antrenamente. "Se pregătea suplimentar. Era tehnic, avea intuiţie şi gândire rapidă. Musznay, care era mai mare, l-a influenţat mult, l-a ambiţionat. Iasko şi Meszaros erau foarte talentaţi, dar credeau că se poate pătrunde fără muncă. Ne asumăm promovarea juniorilor, le acceptăm stângăciile", a adaugat Remus Vlad.

De ce a ratat Mondialul american

Ioan Ovidiu Sabău a explicat de ce nu a participat la Mondialul din 1994, o absenţă ce a dat naştere la multe speculaţii. S-a vorbit că Moţu', care este membru în Congregaţia "Martorilor lui Iehova", nu a luat medicamentaţia necesară pentru că religia sa nu i-ar fi permis. "O prostie! Am avut o ruptură la posteriorul drept, un pic mai jos de fesier, care a recidivat de trei ori. Stăteam o săptămâna, eram OK. Intram pe teren, recidiva accidentarea. În ultima etapă, la Brescia - Pisa, m-am rupt din nou în primul minut. Ne trebuia un egal. Am făcut două săptămâni tratament în Olanda, am mers apoi şi în Germania. Degeaba! Aveam nevoie de o lună şi jumătate pentru refacerea muşchiului. Nu trebuia să joc, dar am simţit că pot", a explicat Moţu'. A făcut o ultimă încercare să prindă lotul în cantonamentul de la Săftica: "Nu puteam să întind piciorul. Am văzut meciurile de acasă. Ce a fost în sufletul meu!"

"Timofte bătea cel mai bine"

Sabău susţine că Daniel Timofte era cel mai bun executant de penalty-uri din lotul României prezent la Campionatul Mondial din Italia 1990: "Timofte bătea cel mai bine. El se uita tot timpul la portar, nu dădea tare, dădea scăriţă sau schimba colţul înaintea execuţiei. Eu am suferit o comoţie prin minutul 75-80, după ce am primit o minge în cap, şi vreo 10 secunde mi-am pierdut echilibrul". Timofte a ratat la loviturile de pedeapsă din meciul desfăşurat în optimi cu Irlanda şi naţionala a fost eliminată. Moţu' spune că selecţionerul Emerich Ienei a fost un foarte bun motivator: "Aveam cu antrenorul discuţii individuale, nu intra în detalii de joc. Te încărca cu câteva cuvinte înainte de meci, abia aşteptai să intri pe teren".

CV IOAN OVIDIU SABĂU

• S-a născut pe 12 februarie 1968 la Valea Florilor (jud. Cluj)
• A jucat la "U" Cluj (1985-1988, 2000-2001), ASA Tg. Mureş (1988), Dinamo (1988-1990), Feyenoord (1990-1992), Brescia (1992-1996, 1997-1998), Reggiana (1996-1997), Rapid (1998-2000, 2001-2003), Gaz Metan (2004-2005)
• Selecţii la Naţională - 55/8 goluri
• Înălţime: 1,76 m
• A fost declarat în 1993 cel mai bun mijlocaş dreapta din Serie A
• A participat la Campionatul Mondial din 1990 şi la Euro 1996
• A antrenat echipele "U" Cluj, Gaz Metan, Gloria Bistriţa, Poli Timişoara, FCM Târgu-Mureş, Rapid
• Din 2016 este manager sportiv al "U" Cluj

(Articol publicat iniţial în Ziua de Cluj, 4 noiembrie 2011)