Sabău, nemulțumit de atitudinea jucătorilor la Ploiești. Antrenorul mai așteaptă întăriri

Sabău, nemulțumit de atitudinea jucătorilor la Ploiești. Antrenorul mai așteaptă întăriri
| Foto: FC Universitatea Cluj

Tehnicianul Universității Cluj e dezamăgit de modul în care elevii săi au gestionat unele momente ale jocului.

Chiar dacă înaintea partidei contra Petrolului, Ioan Ovidiu Sabău spunea că un punct îl va mulțumi, la finalul meciului încheiat 0-0, antrenorul a fost dezamăgit. Nemulțumirea tehnicianului a venit din modul în care elevii săi au tratat unele faze.

"Pierdem multe mingi. Le dăm posibilitatea adversarilor să vină pe contraatac. Când suntem cu spatele, nu trebuie să ne mai luăm la luptă cu adversarul şi să le dăm posibilitatea să marcheze. Fiecare jucator trebuie să înţeleagă că noi trebuie să ne facem jocul, să punem în practică ce antrenăm.

Doi sau trei jucători vor mai veni, trebuie să îi aducem la o formă bună pe cei care au venit mai târziu, lotul arată bine, dar nu aş vrea să vină la U Cluj şi să se simtă bine pe locurile 9-10, ei au potenţial", a spus antrenorul, potrivit Prima Sport.

În urma rezultatului de la Ploiești, Universitatea Cluj e neînvinsă în primele 5 etape ale noului sezon, a acumulat 9 puncte și ocupă ultima treaptă a podiumului Superligii.

Comenteaza