Sănătatea aşteaptă Liga I la Cluj

Sănătatea aşteaptă Liga I la Cluj
Sănătatea Cluj s-a calificat în “16-imile” Cupei României, unde vor intra în joc şi cele 18 formaţii din Liga I, după ce a surclasat cu 5-1 Arieşul Turda. “Vulturii” au aliniat o garnitură formată din juniorii republicani “A”, pregătiţi de Doru Moldovan şi Dorin Suciu. Partida s-a disputat ieri în Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”.

După ce au ratat startul în seria de Vest a ligii secunde, obţinând un singur punct în trei etape, Arieşul Turda a preferat să-şi menajeze jucătorii înaintea partidei de sâmbătă, cu Luceafărul Oradea, care se anunţă capitală pentru soarta tehnicianului Florin Fabian. Decizia s-a dovedit un fiasco total pentru juniorii turdeni, care nu au avut nici o şansă în faţa Sănătăţii Cluj (Liga a III-a). Hoca a deschis scorul după doar 10 minute de joc, Ghiorma l-a majorat după o învălmăşeală în careul "alb-roşiilor" (28), iar Gaşpar a stabilit scorul pauzei cu o lovitură de cap (min. 37).

"Viruşii verzi" şi-au demonstrat apetitul ofensiv şi la reluare, prin Pop (min. 72), în vreme ce Sărmaşan a punctat în ultimul minut al meciului pentru 5-0, cu o "scăriţă". Golul de onoare al turdenilor a fost marcat de Petruş. Sănătatea Cluj va juca, astfel, pentru a treia oară cu o echipă din primul eşalon în competiţia eliminatorie, după ce în 2007 a întâlnit pe Dinamo Bucureşti, iar doi ani mai târziu a dat piept cu Politehnica Timişoara.

 

 

Comenteaza