Scenariul se repetă. "U" Cluj a avut ocaziile, adversarii au luat punctele

Scenariul se repetă. "U" Cluj a avut ocaziile,  adversarii au luat punctele
| Foto: FC Universitatea Cluj

Deși a avut mai multe șanse de a marca, formația pregătită de Erik Lincar a fost învinsă de Sepsi OSK, scor 0-1.

Startul partidei de pe Cluj Arena a fost unul încâlcit, ambele formații fiind incomodate de starea gazonului. Treptat, atât elevii lui Lincar, cât și cei ai lui Bergodi s-au adaptat condițiilor de joc, iar ritmul a crescut. Prima ocazie de a înscrie a venit în minutul 10, când Filip a șutat de la mare distanță, dar balonul a trecut peste poarta oaspeților.

"U" Cluj a fost echipa cu inițiativă în minutele ce au urmat și același Filip i-a pasat bine lui Bălan, a cărui execuție a trecut pe lângă bara porții oaspeților (20). Puțin după jumătatea reprizei, partida a fost întreruptă timp de 10 minute din cauza scandărilor xenofobe (26).

La revenirea pe teren, tot "studenții" au fost mai periculoși, iar cel mai activ jucător al gazdelor, Filip, a reluat alături o centrare venită din corner (34). Răspunsul oaspeților la ocaziile "Șepcilor roșii" a venit abia în minutul 40, când Aganovic a ajuns într-o poziție favorabilă, a șutat la colțul scurt, dar Gorcea a salvat.

Prima repriză s-a încheiat cu o nouă ocazie a lui Bălan, care nu a nimerit ținta cu o lovitură de cap, în prelungiri. Astfel, scorul pauzei pe Cluj Arena a fost 0-0.

Erik Lincar a forțat în ofensivă la revenirea de la vestiare și l-a introdus în teren și pe Boiciuc. Totuși, colegul său din atac, Bălan, a fost cel care putea înscrie cu o lovitură de cap plasată sub bară la care Niczuly s-a opus (47). În ciuda ocaziilor clujenilor, oaspeții au fost cei care au deschis scorul.

În urma unei erori în defensivă, Aganovic a profitat și i-a trimis lui Rondon, care l-a învins pe Gorcea (53). "Studenții" au acuzat șocul golului primit și și-au pierdut din entuziasm. Mai mult, Sepsi putea înscrie din nou, dar Gorcea a salvat cu piciorul la execuția lui Mitrea (61).

Trupa lui Lincar a revenit greu în ofensivă, însă cu un sfert de oră înainte de final, Boiciuc a avut o șansă bună, însă Niczuly s-a opus. Antrenorul echipei clujene a trimis forțe proaspete în teren, dar defensiva oaspeților a respins fiecare balon ajuns în apropierea careului.

În ultimele minute, planul tactic al Universității Cluj a fost bazat în totalitate pe mingi lungi, însă strategia nu a avut succes. Astfel, "studenții" au fost învinși din nou, scor 0-1.

Comenteaza