Șeicii vin la Cluj ca să facă transferul verii! Vor scoate din buzunare peste 70 de milioane de euro

Șeicii vin la Cluj ca să facă transferul verii! Vor scoate din buzunare peste 70 de milioane de euro
| Foto: eurosport.ro

Reprezentanții clubului britanic Newcastle United sunt așteptați să vină, în cursul zilei de vineri, la Cluj, pentru a realiza unul dintre cele mai importante transferuri ale verii în fotbalul european.

Vizat de mutarea în Anglia este mijlocașul italian Sandro Tonali, în vârstă de 23 de ani, liderul naționalei de tineret a „Squadrei Azzurra”, aflată la Cluj-Napoca pentru campionatul European de Tineret.

Potrivit site-urilor de specialitate, un avion privat este așeptat să aterizeze astăzi, în jurul orei 16:00, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj. Aeronava vine de la Newcastle (NCL).

Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat că patronii de la Newcastle, un consorțiu de investiții saudit, au bătut deja palma cu AC Milan pentru a-l lua pe Tonali, jucător pentru care urmează să plătească aproximativ 70-80 de milioane de euro.

El spune că reprezentanții grupării considerate cea mai bogată din lume vor veni la Cluj pentru a-l ajuta pe jucător să rezolve cât mai rapid vizita medicală, iar transferul să fie finalizat și oficializat în cel mai scurt timp.

Sandro Tonali, care a fost titular în meciul de joi cu Franța U21, disputat la Cluj, a crescut la juniorii Bresciei, iar din 2020 este la AC Milan. Cota sa de piață este estimată la 50 de milioane de euro, conform site-ului transfermarkt.com.

Dacă se va concretiza mutarea, transferul mijlocașului italian va fi al doilea cel mai scump al verii în fotbalul european, după cel al englezului Jude Bellingham de la Borussia Dortmund la Real Madrid, care a costat peste 100 de milioane de euro.

Comenteaza