“Șepcile roșii” și-au prezentat pe Cluj Arena noul partener: “Suntem echipa cu cei mai importanți sponsori și asta ne obligă să ducem echipa acolo unde își dorește toată lumea”

“Șepcile roșii” și-au prezentat pe Cluj Arena noul partener: “Suntem echipa cu cei mai importanți sponsori și asta ne obligă să ducem echipa acolo unde își dorește toată lumea”
| Foto: captura video

Oficialii formației clujene au oficializat parteneriatul cu Superbet, una dintre cele mai importante companii din domeniul jocurilor de noroc, la un eveniment care a avut loc chiar pe stadion.

Într-un cadru special, pe gazonul de pe Cluj Arena, FC Universitatea Cluj a oficializat parteneriatul cu Superbet, unul dintre cele mai importante nume din industria jocurilor de noroc. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai companiei, dar și oficialii, antrenorul și jucătorii “Șepcilor roșii”.

“Suntem onorați că ne aflăm la acest eveniment. Suntem aici pentru a susține “U” Cluj pentru a a ajunge în top, acolo unde este locul acestei frumoase echipe. Ne dorim performanță, ne dorim să ajungă în Liga 1 și suntem încreztori că vom avea meciuri frumoase la Cluj.

“U” Cluj face tradiție și fotbal la Cluj, iar Superbet este unul dintre principalii susținători ai sportului românesc. Totodată, ne dorim ca suporterii să revină în tribune pentru că întreaga familie “U” Cluj din care facem și noi parte, are nevoie de sprijinul lor”, a declarat reprezentantul Superbet.

“Suntem foarte fericiți de acest parteneriat. Superbet este cea mai importantă companie de betting din România. În afară de acest fapt, ei au fost alături de noi din primul moment și cu siguranță va fi zi de zi în această perioada de trei ani.

Sunt proiecte pe care le vom dezvolta împreună. Ne dorim să fim mai buni și doresc să le mulțumesc pentru acest parteneriat. Suntem echipa cu cei mai importanți sponsori și asta ne obligă să ducem echipa acolo unde își dorește toată lumea”, a spus și Daniel Stanciu, oficialul Universității Cluj.

Comenteaza