Seria neagră continuă. Universitatea Cluj a ajuns pe loc retrogradabil, după înfrângerea cu Gloria Buzău

Seria neagră continuă. Universitatea Cluj a ajuns pe loc retrogradabil, după înfrângerea cu Gloria Buzău
| Foto: facebook.com/fcarges.ro

Echipa pregătită de Cristi Dulca a ajuns la a doua înfrângere consecutivă și la a treia în primele patru etape, după ce a cedat și în fața nou-promovatei Gloria Buzău, scor 2-0.

Partida disputată cu porțile închise la Târgu Mureș a avut parte de un start echilibrat. Cele două formații au încercat să își găsească ritmul, cu un mic plus pentru oaspeți, care au fost mai ofensivi. După pauza de hidratare de la jumătatea reprizei, când au primit noi indicații de la Cristi Dulca, clujenii au urcat în atac. Rafa a avut cea mai mare ocazie a reprizei, dar, din poziție ideală, a luat la țintă un fundaș aflat pe linia porții. Gavra a șutat și el periculos și mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Finalul de repriză a fost unul de coșmar pentru ”Șepcile roșii”, care nu au mai contat în ofensivă. În minutul 38, Berci l-a faultat în careu pe Munteanu, iar arbitrul a indicat punctul cu var. Valentin Alexandru a bătut în forță, pe centru porții și a deschis scorul. În prelungirile primei părți, același Alexandru a trecut pe lângă un nou gol, dar scorul pauzei a fost 1-0 pentru Gloria Buzău.

Tot buzoienii au fost mai activi și în startul actului secund, în timp ce elevii lui Cristi Dulca au încercat timid să iasă din apărare. Intrarea căpitanului Goga în teren i-a impulsionat pe “studenți”, care au avansat spre poarta lui Balauru. După o oră de joc, Goga a avut șansa egalării, după ce Pop a făcut o cursă remarcabilă, a pasat în careu, însă atacantul clujenilor a trimis mingea peste poartă. Cinci minute mai târziu, fundașul Crăciun a fost și el aproape de gol, în urma unui corner.

Oaspeții au avut la rândul lor șansa de a marca, însă Huiban s-a făcut de râs. Atacantul buzoienilor l-a driblat pe Jose Costa, însă a tras pe lângă poarta goală. Treptat, nervozitatea și-a pus amprenta pe jocul “studenților”, care nu au mai ajuns la poarta Gloriei. Speranțele Universității Cluj s-au năruit în minutul 79, când Inacio a faultat în careu, iar Huiban a stabilit scorul final, 2-0.

Echipe de start:

Universitatea Cluj: Jose Costa - Takacs, Inacio, Crăciun, Berci - Dican, Ceitil (Goga ‘58) – A. Pop, Mendes, Rafa – Gavra (Pîrvulescu ‘67)

Gloria Buzău: Balauru - Gîţ, Ioniţă, Ghinga, Perju - Balgiu, Vîlsan – Tucaliuc (Constantinescu ‘84), Munteanu (Luptak ‘63), Alexandru (Pîrcălabu ‘71) – Huiban

În urma înfrângerii, clujenii au căzut pe locul 17, retrogradabil, cu doar trei puncte în patru etape. Pentru Universitatea Cluj urmează o deplasare în capitală pentru meciul cu Metaloglobus. Partida e programată sâmbătă, 31 august, de la ora 13:00.

Comenteaza