Show în Gruia! “Feroviarii” înving Dinamo și continuă lupta pentru titlu

Show în Gruia! “Feroviarii” înving Dinamo și continuă lupta pentru titlu
CFR și Dinamo au oferit sâmbătă probabil cel mai spectaculos meci al rundei. “Alb- vișiniii” s-au impus cu 2-1 și țin pasul cu liderul Steaua.

Trei goluri, trei bare, o răsturnare spectaculoasă de scor și o mulțime de alte ocazii. Așa s-ar rezuma partida disputată sâmbătă, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Gruia. "Feroviarii" au acumulat, astfel, 25 de puncte și au egalat-o pe Steaua în clasamentul Ligii 1, cel puțin până la meciul acesteia cu "U" Cluj, de astăzi.

Fotbaliștii CFR-ului au uitat pentru 90 de minute de restanțele financiare și au făcut spectacol în fața propriilor suporteri. Era abia minutul 2 atunci când Marc a reținut balonul trimis de Guima pe centrul porții din centrarea lui Camora, dar primul gol avea să vină, instantaneu, pe contraatac: Lazăr l-a învins pe Felgueiras cu un șut superb, de la distanță (3). Golul încasat prematur nu i-a demoralizat pe clujeni, care au trecut pe lângă egalare prin același Guima (5) și Ivanovski, ultimul în două rânduri (9, 15). Pericolul s-a mutat rapid la cealaltă poartă, acolo unde Bilinski a trimis balonul în bară, cu capul (16). Imediat, Bărboianu, cel care l-a înlocuit sâmbătă pe Cordoș în centrul defensivei lui Dinamo, l-a faultat prostește în careu pe Larie, iar "centralul" Lucian Rusandu a dictat penalty. Chanturia a pus mingea la punctul cu var, Marc a ghicit colțul, dar s-a făcut 1-1 (19). Ivanovski a trecut pe lângă desprindere, dar a deviat în bară balonul centrat perfect de același Camora (22). Până la pauză Felgueiras s-a mai opus la șutul lui Lazăr (33), după care bara l-a salvat din nou pe goalkeeper-ul lusitan după o nouă execuție a lui Bilinski (37).

La reluare, după câteva minute de letargie generală, CFR s-a năpustit din nou asupra porții lui Marc. În prim-plan a fost veșnicul Ivanovski, însă portarul dinamovist a avut un reflex senzațional la execuția sa (57). Introdus între timp de Flavius Stoican, Rotariu a fost aproape să devină omul serii pentru Dinamo, dar s-a pripit în fața lui Felgueiras după ce a scăpat singur cu acesta (77). Șansa i-a mai surâs odată CFR-ului, care a marcat golul izbăvitor prin Guima, după o centrare a lui Larie din flancul drept (83). Până la urmă s-a terminat 2-1, iar echipa lui Miriuță se menține în "coasta" Stelei.


Miriuță: "E rândul conducerii să-și facă treaba"

Vasile Miriuță, antrenorul CFR-ului, și-a felicitat jucătorii după victoria cu Dinamo, dar a făcut din nou aluzie la problemele financiare cu care se confruntă clubul. "Vreau să le mulțumesc jucătorilor mei, sunt formidabili. Au fost mari probleme în această săptămână, dar am reușit să strângem rândurile. Dacă vrem să ne luptăm la titlu, trebuie să se rezolve aceste probleme financiare. Nu e ușor să joci neplătit. Am obținut 25 de puncte, acum e rândul conducerii să egaleze eforturile jucătorilor. E rândul conducerii să-și facă treaba", a declarat Miriuță după meci, la microfonul Look TV.

 

CFR Cluj - Dinamo București 2-1 (1-1)

Au marcat: Chanturia (19, pen.), Guima (83) / Lazăr (3)

Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu"

Spectatori: 6.000

CFR: Felgueiras - Susic, Larie, Rada, Camora - Monroy, Christian (73, Petrucci) - Chanturia (67, Jakolis), Costea (26, Dore), Ivanovski - Guima. Rezerve: Vâtcă - Tiago Lopez, Ene, Petrucci, Szilard Veres, Jakolis, Dore. Antrenor: Vasile Miriuță

Dinamo: Marc - Fai, Bărboianu, Durimel, Grecu - Matei, Boubacar (86, Văduva), Elton, Lazăr - Bilinski (69, Rotariu), Alexe (82, Miranda). Rezerve: Kovacs - Nedelecearu, Filip, Miranda, Rotariu, Gavrilă, Văduva. Antrenor: Flavius Stoican

Cartonașe galben: Chanturia (47), Guima (67), Monroy (67), Ivanovski (80), Dore (87)/ Bărboianu (20), Elton (55)


Arbitru: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). Asistenţi: Aurel Oniţa (Constanţa), V. Avram (Bucureşti)

 

 

Comenteaza