Simona Halep a urcat în clasamentul mondial WTA după turneul Transylvania Open de la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Feb 2025, 10:40
- Sport
- Ascultă știrea

Simona Halep, 33 de ani, a anunţat la turneul de la Cluj că se retrage din circuitul profesionist. Totuşi, tenismena a este menționată de WTA pe locul 856 mondial la simplu, după ce la Transylvania Open era pe locul 870 WTA.
În fiecare zi de luni, WTA actualizează ierarhia mondială a jucătoarelor, atât la simplu, cât și la dublu, după ce sunt adunate rezultatele din săptămâna care a trecut.
Pe Simona Halep a ajutat-o să urce în clasamentul WTA tocmai punctul acumulat în primul tur la Cluj, unde a evoluat primind o invitaţie de la organizatori. Primul tur de la Cluj i-a adus tenismenei și un premiu de 2.975$.
Învinsă de Lucia Bronzetti, scor 6-1, 6-1, dubla câștigătoare de Grand Slam a decis săptămâna trecută să pună punct carierei de sportivă în fața publicului clujean. La finlul partidei, Simona Halep a transmis un mesaj emoționant fanilor din BT Arena.
"Cine știe dacă mă voi mai întoarce, dar, pentru moment, e ultima dată când am jucat aici. Nu vreau să plâng. Am fost număr unu mondial. Am câștigat Grand Slam-uri. Viața merge înainte", a declarat Simona Halep la Cluj-Napoca.
În cazul în care Halep nu va reveni în circuit, aceasta va fi radiată din clasamentul WTA. Mai exact acest lucru s-ar putea întâmpla în momentul în care se va împlini un an de când nu va mai juca tenis în circuit, adică în februarie anul viitor.