Simona Halep, capul de afiș al Sports Festival 2019. Urmează show în Polivalentă

Simona Halep, capul de afiș al Sports Festival 2019. Urmează show în Polivalentă

Simona Halep, Marius Copil, Daniela Hantuchova și Fabio Fognini vor oferi sâmbătă un meci demonstrativ iubitorilor tenisului. Se anunță multă voie bună, lovituri spectaculoase și dueluri pe cinste între cei patru protagonişti.

După ce, la ediția de anul trecut, meciul de fotbal al ”Generației de Aur” împotriva legendelor Barcelonei a fost evenimentul principal al Sports Festival, în acest an tenisul ține capul de afiș. Patru dintre cei mai importanți jucători din circuitele ATP și WTA din ultimii ani vor oferi un adevărat spectacol clujenilor. În plus, la ediția din acest an vor fi prezente peste 40 de sporturi, însoțite de show-uri demonstrative.

Cel mai important eveniment, cel dedicat tenisului, va fi împărțit în trei meciuri. Primii se vor duela băieții (Copil vs. Fognini), în 3 seturi scurte. Partida va fi urmată de cea a fetelor (Halep vs. Hantuchova), care se va disputa după același sistem, iar în final, spectatorii se vor delecta cu meciul de dublu mixt, în care se vor disputa seturi întregi. Antrenorul "Echipei Lumii" va fi Darren Cahill, în timp ce antrenorul Echipei României este Andrei Pavel.

”Obiectivul nostru a fost să îi aducem pe oameni să facă mișcare, să facă sport. Am investit mult suflet în acest proiect, iar când pui suflet cu siguranță lucrurile se mișcă. E o bucurie că se mișcă atât de repede și vă garantez că este doar începutul în ceea ce privește Sports Festival”, a precizat Mirel Alexa, unul dintre organizatorii Sports Festival.

Simona Halep s-a declarat bucuroasă că se află din nou la Cluj-Napoca. “Este o atmosferă foarte plăcută de fiecare dată când vin la Cluj și vreau să le mulțumesc tuturor pentru acest sentiment deosebit. Este o plăcere să vin aici și nu voi uita niciodată meciurile de Fed Cup. Bineînțeles, domnul Emil Boc este un susținător al nostru și este tot timpul alături de noi. Cred că au fost multe experiențe frumoase aici și mă bucur că ne aflăm la acest eveniment unic în România. Sper să iasă foarte bine mâine.

Este o diferență foarte mare față de meciurile de Fed Cup. Acum am venit relaxată, am venit să mă bucur alături de oamenii prezenți în sală. La Fed Cup este o tensiune foarte mare și este greu să mă bucur atât de mult de faptul că sunt pe teren. Mâine cu siguranță va fi un alt sentiment, unul deosebit că voi juca un demonstrativ în fața românilor”, a spus jucătoarea.

Fostul lider mondial a vorbit și despre responsabilitatea de a fi un model pentru cei mici. “În ultimii 3-4 ani am avut de a face cu acest lucru și nu este deloc ușor. Știu că este o responsabilitate foarte mare, de la atitudine și până la modul în care joc tenis. Eu sper să îi inspir pe copii și sper ca ele să ia tot ce este pozitiv din ceea ce fac eu. Sper să înțeleagă că atunci când îți dorești ceva cu adevărat trebuie să realizezi”, a declarat Halep.

La rândul său, Marius Copil a vorbit despre partidele demonstrative. “Sper să iasă un meci frumos mâine. Știu că multe din meciurile lui Fognini sunt spectaculoase, dar sper să reușesc și eu niște faze frumoase. Îmi doresc să se bucure lumea alături de noi. Va fi prima dată când voi juca un meci de dublu mixt și sunt curios cum va ieși”, a precizat tenismenul.

Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill a avut doar cuvinte de laudă la adresa tenisului românesc. “Mulțumesc pentru inivitația în România, este un loc minunat și mi-a fost dor. Am fost răsfățat în ultimii trei ani, având în vedere că am jucat cu Simona. Am avut ocazia să cunosc și alte jucătoare și cred că România poate alinia trei sau patru echipe bune de Fed Cup.

Totul se datorează talentului jucătoarelor pentru că știu că este greu aici cu finanțarea, ceea ce înseamnă că jucătoarele sunt foarte muncitoare. Sunt și tenismeni buni, Marius Copil joacă mai bine ca niciodată, Horia Tecău e sus în clasamentul de dublu. România ar trebui să fie mândră de moștenirea sa în tenis”, a declarat cel care va antrena Echipa Lumii, la Sports Festival.

Meciurile de tenis se vor disputa sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă.

Comenteaza