Simona Halep, în istoria tenisului, alături de Steffi Graf sau Serena Williams

Simona Halep, în istoria tenisului, alături de Steffi Graf sau Serena Williams

Odată cu încheierea anului competițional, românca intră în topul select al jucătoarelor care au terminat cel puțin doi ani pe prima poziție WTA.

Chiar dacă a anunțat că suferă de hernie de disc, Halep va participa la două turnee pe final de sezon, Kremlin Cup și Turneul Campioanelor. Vestea finalului de an pentru jucătoarea din România a venit de la WTA, care a anunțat că Halep va încheia anul pe primul loc în ierarhia mondială. Astfel, Simona Halep intră în clubul select al jucătoarelor care au reușit această performanță, conform Digisport.

Topul este condus de Steffi Graf (8 ani), urmată de Martina Navratilova (7), Chris Evert și Serena Williams (5), Linsday Davenport (4), Monica Seles, Martina Hingis, Justine Henin (3). La egalitate cu Halep se află prinicipala sa urmăritoare, Caroline Wozniacki, care a încheiat, la rândul ei, doi ani ca număr unu mondial.

Pentru Simona Halep urmează Kremlin Cup și Turneul Campioanelor, competiții la care speră să se impună. În acest sezon, liderul WTA a câștigat la Roland Garros, Shenzen și Montreal.

Comenteaza