Halep si Țiriac, la Winners Open Cluj: “Turneul de tenis estre extraordinar și condițiile sunt foarte bune”

Halep si Țiriac, la Winners Open Cluj: “Turneul de tenis estre extraordinar și condițiile sunt foarte bune”

Fostul lider al ierarhiei mondiale a sosit la Cluj-Napoca pentru a urmări meciurile din cea de-a doua zi a competiției WTA 250.

Alături de Ion Țiriac, Simona Halep a venit la Cluj-Napoca pentru a urmări din tribune jocurile de la Winners Open 2021. Dubla câștigătoare de Grand Slam s-a declarat încântată de modul în care a fost organizată competiția și a explicat de ce nu a putut evolua pe zgura de la Cluj-Napoca.

“Nu am putut să joc aici pentru că se joacă pe zgură în primul rând, iar în al doilea rând, accidentarea mă împiedică. Aștept să merg în Canada să văd dacă pot să joc. Mă simt bine, m-am antrenat bine, dar nu se știe niciodată cu accidentările.

Îmi doresc să fiu sănătoasă pentru că de câteva luni nu am putut să joc, iar după să mă bucur de faptul că pot să joc. Mă gândesc la tot sezonul de hard și sper să merg cu încredere și fără teamă.

Mă bucur că am venit aici, sunt oameni deosebiți și locul e deosebit. Clujul poate face orice din punctul meu de vedere, așa cum au fost și meciurile de Fed Cup.

Sunt foarte multe evenimente, turneul de tenis estre extraordinar și condițiile sunt foarte bune. Patrick Ciorcilă chiar s-a ocupat de absolut tot, toate detaliile, ceea ce e important pentru jucătoare”, a declarat Simona Halep înaintea celei de-a doua zile de la Winners Open 2021.

Comenteaza