Simona Halep, înfrângere dramatică în finala de la Cincinnati

Simona Halep, înfrângere dramatică în finala de la Cincinnati
| Foto: foto facebook.com/simonahalep

Românca a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens, scor 2-6, 7-6, 6-2, în ultmul act al turneului american.

După ce a reușit o evoluție entuziasmantă la competiția din statul Ohio, liderul WTA nu a mai putut repeta performanța și în finală. Halep a început excelent partida și a condus cu 2-0 și 3-1, iar în cele din urmă a câștigat primul set cu 6-2, în doar 32 de minute. În setul secund, evoluția Simonei a fost una mai slabă și deși a reușit să egaleze la patru, românca a ratat o minge de meci, iar setul i-a revenit lui Bertens, după tie-break.

În setul decisiv, sportiva din Olanda, numărul 13 mondial a dominat clar și a reușit să se impună cu 6-2 și să câștige trofeul de la Cincinnati. În ciuda înfrângerii din Statele Unite, Halep rămâne pe prima poziție în clasamentul WTA, pentru a 42-a săptămână consecutivă.

Halep a recunoscut superioritatea adversarei în ultimul act de la Cincinnati. “Este foarte greu să pierzi după ce ai avut minge de meci, însă asta este viața. Ăsta este tenisul uneori și trebuie să trec peste acest moment dificil. A fost o săptămâna grozavă, dar Bertens a jucat uimitor de dată asta.

A fost consistentă și puternică. Eu am ratat mult în setul 3, însă am fost foarte obosită și nu am putut controla părțile emoționale și fizice. Cred că ea a fost puternică pe final și de aceea a câștigat meciul”, a declarat românca la finalul partidei, conform Digisport.

Pentru Simona Halep continuă pregătirea pentru US Open, obiectivul major al finalului de sezon.

Comenteaza