Simona Halep poate urca în clasamentul WTA. Românca are nevoie de o victorie pentru a fi pe locul al doilea mondial

Simona Halep poate urca în clasamentul WTA. Românca are nevoie de o victorie pentru a fi pe locul al doilea mondial
| Foto: WTA

Cu un succes în primul meci al turneului de la Doha, fostul lider mondial poate ajunge pe poziția secundă în ierarhia feminină, fiind depășită doar de Naomi Osaka.

După un final de săptămână agitat, în care Halep a adus României două puncte în victoria cu 3-2 în fața Cehiei, românca se pregătește de debutul în Qatar. Fostul lider mondial s-a impus la Doha în 2014, dar în acest an, Halep poate fi recompensată încă din primul meci. Dacă va învinge în duelul cu Lesia Tsurenko (24 WTA), românca va urca pe poziția a doua a ierarhiei mondiale.

În cele cinci dueluri de până acum, constănțeanca a învins de fiecare dată, iar de-a lungul timpului, ucraineanca i-a luat un singur set lui Halep. În ultima înfruntare dintre cele două, românca a învins 6-4, 6-1, la turneul de la Cincinnati. Partida dintre Simona Halep și Lesia Tsurenko va avea loc astăzi, de la ora 18:00.  

Comenteaza