News alert Simona Halep, suspendată pentru dopaj. Reacția sportivei

Simona Halep, suspendată pentru dopaj. Reacția sportivei
| Foto: facebook.com/wimbledon

Jucătoarea a fost anunțată că a testat pozitiv la o substanță numită Roxadustat, în timpul US Open 2022.

Simona Halep, fost număr 1 mondial WTA, a fost suspendată provizoriu din activitate pentru dopaj. Sportiva a fost testată pozitiv cu Roxadustat, în timpul ultimului Grand Slam al anului, unde a fost eliminată încă din primul tur.

"Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr! Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.

În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, este complet împotriva principiilor și valorilor cu care am fost educată. În fața unei astfel de situații, mă simt confuză și trădată.

Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată conștientă o substanță interzisă. Am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.

Nu este vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare, despre dragostea pentru tenis pe care o am de 25 de ani", a transmis sportiva.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza