Simone Tempestini, din nou al doilea la Transilvania Rally

Simone Tempestini, din nou al doilea la Transilvania Rally
| Foto: foto facebook.com/Transilvaniarally

Giandomenico Basso a câștigat întrecerea, dar punctează doar în European Rally Tour.

S-a încheiat o nouă ediție a Raliului Clujului. Echipajul Napoca Rally Academy, format din Simone Tempestini/Sergiu Itu a fost cel mai rapid din Campionatul Național de Raliuri, pe cele 14 probe. La volanul unui Citroen DS3 R5, cei doi s-au impus clar la Cluj-Napoca. Următorul echipaj din clasament, format din Dan Gîrtofan/Tudor Mârza a venit la 2:46, în timp ce ultimul echipaj de pe podium, Vali Pocișteani/Dan Dobre s-au clasat la 7:43 de învingători.

În clasamentul general, învingătorul de anul trecut, Giandomenico Basso s-a impus din nou. În acest an, italianul a pilotat o Skoda Fabia R5. Rezultatele sale contează doar pentru clasamentul din Campionatul European de Raliuri.

În clasamentul pe echipe, Napoca Rally Academy a câștigat, însă cu emoții. Clujenii au acumulat 89 de puncte, în timp ce DTO-Tellur R.T., ocupanta locului secund a strâns 80 de puncte. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Prorally Team Brașov, cu 61 de puncte.

Comenteaza