Sosesc întăririle. Universitatea Cluj și-a prezentat noul transfer

Sosesc întăririle. Universitatea Cluj și-a prezentat noul transfer
| Foto: FC Universitatea Cluj

Clubul clujean a ajuns la un acord cu fotbalistul dorit de formații din Superligă, dar și din străinătate.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"Valentin Gheorghe este noul jucător al FC Universitatea Cluj. Clubul nostru a ajuns la un acord cu fotbalistul cu peste 130 de prezențe în Superligă, fost component al Naționalei României la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021).

Noul mijlocaș al ”Șepcilor roșii” a debutat la nivelul primei ligi în sezonul 2016/2017, la Astra Giurgiu, formație care în acea campanie a jucat și în Europa League. Perioada petrecută la fosta campioană a României i-a adus 123 de meciuri cu 28 de goluri și 9 pase decisive, cele mai eficiente stagiuni avându-le în 2019/2020 și 2020/2021.

Atunci, a marcat de 10, respectiv 6 ori în prima ligă și a oferit de fiecare dată câte două assist-uri. În sezonul 2019/2020, Valentin Gheorghe a fost al șaselea marcator din campionatul intern.

Perioada bună de la „astrali” i-a adus transferul la FCSB în toamna lui 2021. Pentru formația din capitală a marcat de 6 ori în campionat și o dată în Cupa României.

Între cele două perioade de la FCSB, Vali Gheorghe a fost împrumutat în prima ligă din Turcia, la Umraniyespor, unde a evoluat în 26 de meciuri pe parcursul sezonului 2022/2023. A reușit să marcheze de două ori, oferind și o pasă de gol.

Noul nostru fotbalist a jucat pentru Naționalele U21 și U23, dar a fost prezent și la Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2021. Acolo, Vali Gheorghe a evoluat în toate partidele din faza grupelor. Mult succes la “U”, Vali!", a transmis clubul clujean.

CV Valentin Gheorghe

  • Nume: Valentin Gheorghe
  • Data nașterii: 14 februarie 1997
  • Poziție: Extremă stânga/dreapta
  • Înălțime: 1,75 m
  • Cifre în Superliga: 134 M – 26 G – 9 A
  • Cifre în campionatul Turciei: 26 M – 2 G – 1 A
  • Echipe pentru care a evoluat până în prezent: Astra II Giurgiu, CS Afumați, Astra Giurgiu, FCSB (în două rânduri), Umraniyespor
  • Primul gol în Supeligă l-a marcat în 2018, în a treia stagiune la acest nivel
  • Membru al Naționalei olimpice la Tokyo 2021

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .