Spectacol în tribune, nu și în teren. “U” Cluj, eliminată greu din Cupa României de FCSB

Spectacol în tribune, nu și în teren. “U” Cluj, eliminată greu din Cupa României de FCSB
| Foto: Cristian Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Formația pregătită de Adrian Falub a pierdut meciul din optimile competiției împotriva roș-albaștrilor, scor 1-0. 

În fața a peste 13.000 de spectatori, partida a început cum nu se poate mai prost pentru clujeni. În minutul 12, Hora a executat foarte bine o lovitură liberă, iar Dur-Bozoancă a fost învins. Deși timizi, “studenții” s-au aruncat în atac, iar Florescu și Gavra au ratat șanse uriașe în faze consecutive. FCSB a controlat jocul, în timp ce elevii lui Falub alergau după egalare. Până la pauză, Gavra din nou și Takacs l-au testat pe Vlad, însă oaspeții au intrat în avantaj la cabine, scor 1-0.

Jucătorii Universității Cluj au intrat mai montați în actul secund și au forțat egalarea. La câteva minute de la reluare, Kay a trimis peste, cu poarta goală în față. După aproximativ un sfert de oră, forcing-ul “Șepcilor roșii” s-a stins, iar bucureștenii au încercat să profite. Trupa pregătită de Bogdan Vintilă a încercat câteva acțiuni, însă defensiva clujeană a rezistat. Totuși, cu cinci minute înainte de final, Florin Tănase a obținut un penalty, dar Dur-Bozoancă a intervenit salvator. În ultimele minute, Kay puytea aduce egalarea, însă Vlad a respins, iar FCSB s-a impus cu 1-0. 

Echipe de start:

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă – Inacio, Crăciun, Kay – Takacs (Rafa ‘78), Dican, Florescu, Taub – Al. Pop (Pîrvulescu ‘46), Goga, Gavra (Guedj ‘88)

FCSB: Vlad – Manea, Planic, Cristea, Soiledis – Vînâ (Man ‘46), Nedelcu, Tănase – Moruțan, Tsoumou (Fl. Coman ‘46), Hora (Moutinho '90)

Comenteaza