“Studentele” vor revanşa în faţa Iaşiului

“Studentele” vor revanşa în faţa Iaşiului
Voleibalistele Universităţii Cluj vor înfrunta mâine, de la ora 14:00, formaţia Penicilina Iaşi, în cadrul etapei a XVI-a a Diviziei A.

Elevele lui Dan Gârleanu au astfel ocazia perfectă a revanşei, după ce în tur moldovencele s-a impus categoric la Cluj, scor 3-0. "O să fie un meci greu, Iaşiul o să dorească să-şi ia punctele, fiind gazdă. Noi vrem să ne îndeplinim obiectivul, să ne luăm revanşa şi să ne asigurăm un loc liniştitor pentru play-off", a declarat Gârleanu pentru u-cluj.ro. Înaintea acestei runde "U" ocupă locul 9, adversara sa clasându-se pe poziţia imediat următoare, însă cu un meci mai puţin disputat.

Comenteaza