"Studenții" obțin un punct împotriva liderului. Remiză albă între "U" Cluj și FCSB

"Studenții" obțin un punct împotriva liderului. Remiză albă între "U" Cluj și FCSB
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația pregătit de Ioan Ovidiu Sabău a încheiat la egaliate, scor 0-0, jocul disputat în compania liderului.

Într-o atmosferă de meci mare, intensitatea din teren a fost pe măsura celei din tribune în primul sfert de oră. După ce Gorcea a salvat în două rânduri în fața lui Coman, "studenții" au avansat spre poarta adversă, Nistor a fost faultat în careu, iar centralul a dictat penalty. Tot Nistor a fost cel care a executat și a fost ghicit de portar, mingea i-a revenit, dar a fost blocat și a doua oară (16).

În a doua jumătate de reprizei, ritmul a mai scăzut, iar clujenii au ajuns greu în apropierea careului oaspeților. În timp ce elevii lui Ioan Ovidiu Sabău încercau să depășească defensiva FCSB-ului cu obișnuitul joc de pase, dar bucureștenii au fost cei care au avut mai multe șuturi spre și pe poartă. Astfel, la capătul primei părți, scorul era egal, 0-0.

În actul secund, "studenții" au mai făcut un pas înapoi și au așteptat oportunitatea de a lovi pe contraatac. Totuși, acțiunile s-au oprit de cele mai multe ori înainte de a ajunge în treimea adversă. Singurul moment în care Universitatea a fost aproape de marca a fost în minutul 70, când Thalisson a trecut puțin pe lângă un balon pe care îl putea devia în plasă.

Chiar dacă suporterii au continuat să cânte și să își încurajze favoriții, Universitatea Cluj nu a reușit să marcheze golul care ar fi adus trei puncte mari. Așadar, "studenții" au încheiat la egalitate duelul cu liderul Superligii, FCSB, scor 0-0.

Comenteaza