"Studenții" susțin ultimul examen al anului. "Întâlnim un adversar rănit"

"Șepcile roșii" încheie anul la București, cu Dinamo, în sferturile de finală ale Cupei Ligii.

Întâlnirea dintre Dinamo și "U" este programată sâmbătă, la ora 20:00 și va fi transmisă de Look Tv.

"Studenții" vin după cea mai categorică victorie a lor în deplasare, 6-0 la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, în campionat. Dinamo a primit o corecție asemănătoare din partea Astrei Giurgiu, scor 1-6. 

"Mergem la București să ne continuăm șirul victoriilor. Va fi greu, pentru că vom întâlni un adversar rănit. Ei vin după o înfrângere clară cu Astra și știm ce înseamnă acest lucru. Am încredere în jucătorii mei. Nu este o ambiție personală meciul cu Dinamo, îl tratez la fel ca și pe celelalte. La fel am făcut-o cu Steaua sau cu CFR, de pildă. Dinamo este o echipă bună, cu jucători valoroși.

Ne dorim să mergem mai departe și voi încerca să motivez jucătorii să reușească asta. Ultima partidă nu este o garanție, nici un joc nu seamănă cu celălalt. Echipa mai concentrată, mai atentă la detalii, va câștiga. Sincer să fiu, în timpul meciului de cupă de la Oradea, unde nu am strălucit, nu mă gândeam că "U" Cluj va fi nevoită să joace pe trei planuri.

Duelul cu Danciu (Ionel Dănciulescu, antrenorul dinamovist, n.red) va fi ciudat. Am fost colegi, acum suntem antrenori și fiecare ne dorim să învingem. Eu ceva mai mult! Am înțeles că va renunța la banca lui Dinamo după partida de sâmbătă. Rămâne de văzut cine îl va înlocui", a declarat George Ogăraru, antrenorul "Șepcilor roșii".

Program și televizări

Vineri, 12 decembrie

Ora 20:00 Pandurii Tg. Jiu - Oțelul Galați (LOOK PLUS)


Sâmbătă, 13 decembrie

Ora 20:00 Dinamo București - "U" Cluj (LOOK TV)


Duminică, 14 decembrie

Ora 16:30 Astra Giurgiu - Viitorul Constanța (LOOK TV)

Ora 20:00 CSMS Iași - Steaua București (LOOK PLUS)

 

 

 

Comenteaza