Șumudică nu a fost prima opțiune pentru campioni. Un antrenor confirmă: “Îmi doream să ajung la CFR Cluj, dar nu în orice condiţii”

Șumudică nu a fost prima opțiune pentru campioni. Un antrenor confirmă: “Îmi doream să ajung la CFR Cluj, dar nu în orice condiţii”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Un fost internațional român a recunoscut că s-a aflat în negocieri avansate cu formația din Gruia și a dezvăluit motivul din cazua căruia mutarea nu s-a realizat.

Imediat după plecarea lui Edi Iordănescu, CFR Cluj a negociat cu o serie de antrenori, iar alesul a fost Marius Șumudică. Totuși, fostul campion al României cu Astra nu a fost prima opțiune pentru “feroviari”.

Constantin Gâlcă (49 de ani) a dezvăluit că a discutat cu șefii formației din Gruia și chiar și-ar fi dorit să antreneze formația clujeană, însă negocierile s-au împotmolit din cauza clauzei de reziliere cerută de tehnician.

”Îmi doream să ajung la un acord cu CFR Cluj, dar nu în orice condiţii. A fost vorba de o clauză de reziliere care nu a fost acceptată, nimic mai mult.

Peste tot unde am fost, am avut clauză de reziliere. Şi la FCSB, în primul an, aşa că acum nu putea să fie altfel”, a declarat antrenorul la Pro X.

Gâlcă și-a încheiat recent contractual cu Vejle, iar de-a lungul carierei a mai pregătit Almeria B, naționala U17 a României, FCSB, Espanyol, Al-Taawoun și Al-Fayha.

Comenteaza