Surpriză în Gruia. Țucudean a acceptat să negocieze un nou contract cu CFR Cluj

Surpriză în Gruia. Țucudean a acceptat să negocieze un nou contract cu CFR Cluj
| Foto: facebook.com/cfr1907

Deși înțelegerea dintre internaționalul român și club a expirat la 30 iunie, iar jucătorul a refuzat prelungirea, oficialii campioanei susțin că negocierile sunt în toi.

Deși un acord între clubul din Gruia și golgheterul Ligii 1 din precedentele două sezoane părea imposibil, cele două părți s-au așezat la masa negocierilor. Atacantul poate semna cu orice formația din postura de jucători liber, însă oficialii campioanei fac tot posibilul pentru a-l păstra în lot pe fotbalistul ce a înscris de 27 de ori pentru CFR. Informația a fost dezvăluită chiar de directorul sportiv al “feroviarilor”, Bogdan Mara.

“Lui George (n.r. - Ţucudean) i-a expirat contractul şi momentan nu s-a ajuns la un numitor comun. Sunt discuţii despre perioadă, despre bani. Când semnezi cu un jucător trebuie să se discute, sunt mai mulţi factori. Sunt discuţii, dar încă nu i s-a prelungit contractul.

Liber fiind, poate semna cu oricine, noi ne dorim să-l păstrăm, vom încerca. Să vedem dacă avem atuurile cele mai puternice. Arlauskis a prelungit, momentan, până la finalul campionatului. Mi-e greu să cred, are oferte importante, sunt cluburi care oferă bani mulţi. Mai departe vom vedea”, a declarat oficialul campioanei pentru Telekom Sport.

loading...
Comenteaza