Surpriză la Praga. CFR Cluj a obținut o victorie mare împotriva Slaviei

Surpriză la Praga. CFR Cluj a obținut o victorie mare împotriva Slaviei
| Foto: facebook.com/SKSlaviaPrahaFotbal

Formația pregătită de Dan Petrescu s-a impus cu 1-0 pe terenul celei mai bune echipe din Grupa G din UEFA Conference League.

Trupa din Cehia a încercat încă din start să se instaleze în jumătatea clujeană și să preia controlul partidei. Oaspeții au acceptat dominarea gazdelor și au preferat să aștepte oportunitatea perfectă de a pleca pe contraatac. Slavia nu a dat dovadă de prea multă inventivitate, centrările înalte trimise în careul "feroviarilor" fiind principala armă a cehilor.

Prima ocazie a venit în minutul 11, când Olayinka a reluat spre poartă în urma unui corner, Scuffet a intervenit, iar Yeboah a scos de pe linia porții. După jumătatea reprizei, același Olayinka a trimis la colțul lung, iar balonul deviat a lovit bara (24).

În minutele de final ale reprizei, jucătorii campioanei României au prins curaj, însă tot gazdele au avut oportunitățile de a marca. Mai întâi Provod a șutat și el în bară, de la mare distanță, iar imediat Tiehi a trimis peste, din poziție ideală (41).

Cu toate acestea, în ultimele secunde ale primei părți, Roger a protejat un balon la colțul terenului, a trimis în careu, iar Janga a venit bine la colțul scurt, i-a luat fața fundașului și a deschis scorul. Astfel, CFR Cluj conducea la pauză, scor 1-0.

La revenirea de la vestiare, Slavia Praga a forțat egalarea, însă defensiva "feroviarilor" a rezistat. Mai întâi, Olayinka a șutat la colțul lung din careu, dar Scufffet a avut un reflex de mare portar și a respins (49). Italianul a fost cel mai activ om al oaspeților, având în vedere că elevii lui Dan Petrescu au apărut în puține momente în ofensivă.

Goalkeeper-ul campioanei României a salvat la execuțiile lui Usor (63) și Ewerton (68), reușind să scoată de sub transversală și șutul lui Traore (75). În ultimul sfert de oră, antrenorul CFR-ului a ordonat defensiva totală, iar mutările sale au redus și ritmul gazdelor, care nu au mai reușit la fel de multe acțiuni periculoase.

"Feroviarii" au gestionat foarte bine finalul de meci și au reușit să conserve avantajul minim de pe tabelă. Astfel, CFR Cluj s-a impus cu 1-0 la Praga și a obținut primul succes în Grupa G din UEFA Conference League.

Comenteaza