Deşi planau suspiciuni în privinţa mutării din cauza problemelor pe care le-a întâmpinat cu actele de transfer, fostul component al formaţiei secunde a Atletico Madrid va ajunge, în cele din urmă, la Turda. Potrivit oficialilor divizionarei secunde, în primă fază, vârful va fi urmărit în câteva partide de verificare, el urmând să semneze un angajament până la vară, cu drept de prelungire, dacă va confirma în tricoul "alb-roşu".
"Tony Ozoh va sosi la Turda vineri seară (azi - n. red.). Ne bucurăm că am rezolvat acest detaliu şi sperăm ca jucătorul să confirme la noi. Cred că va fi urmărit câteva zile, după meciul nostru cu CSM Râmnicu Vâlcea, deoarece noi vom avea două etape libere din cauza retragerii formaţiilor Minerul Lupeni şi FC Silvania, când vom încerca să perfectăm nişte amicale. Dacă va confirma, va semna până la vară, ca apoi să-i renegociem înţelegerea", a declarat, pentru ZIUA de CLU, preşedintele de onoare al Arieşului, Virgil Blasiu.
Nigerianul Tony Ozoh a fost testat de "U" Cluj în mandatul lui Cristian Dulca, marcând două goluri într-un meci-şcoală, dar fără să fie reţinut în lot. El a început fotbalul în ţara natală, la Puma Fotbal Academy din Lagos, iar apoi a făcut pasul spre Spania, fiind transferat la şcoala de fotbal a celor de la Atletico Madrid.