Totul despre Viitorul Ghimbav, adversara de sâmbătă a lui ”U” Cluj: ”Am schimbat întreaga echipă în vară”

Totul despre Viitorul Ghimbav, adversara de sâmbătă a lui ”U” Cluj: ”Am schimbat întreaga echipă în vară”
ZIUA de CLUJ vă prezintă o analiză a clubului Viitorul Ghimbav, adversara de sâmbătă a lui ”U” Cluj. Cele două formații se vor întâlni pe Cluj Arena, de la ora 16:00, în etapa a șasea din Liga a III-a.

Formația brașoveană a promovat în Liga a III-a la finalul sezonului trecut, la fel ca "U" Cluj. A eliminat-o la baraj pe Mureșul Rușii-Munți (județul Mureș) cu 4-2 la general. În vară, lotul echipei a fost schimbat în totalitate.

După cinci runde, Viitorul Ghimbav ocupă locul 12 în seria a V-a, cu doar 3 puncte. Prima victorie a obținut-o chiar în etapa trecută, 4-2 contra Unirii Tășnad, formație care în urmă cu o săptămână producea primul eșec al "Șepcilor roșii" după un an de invincibilitate.

"U" e una din favoritele la promovare"

"Noi ne-am acomodat mai greu în acest început de campionat. E o echipă nouă, pe care a am format-o într-o săptămână. Din cei 20 de jucători cu care am promovat sezonul trecut, nu a mai rămas niciunul. Dar vom merge cu mult entuziasm la Cluj. "U" e favorită de departe. Dar sunt convins că va fi o partidă frumoasă și că le vom pune probleme ", a declarat antrenorul brașovenilor, Vasile Solomon, pentru ZIUA de CLUJ.

Din lotul Universității, Solomon i-a remarcat pe Giurgiu, Abrudan, Florescu și Goga. "Sunt foarte cunoscuți, dar nu și cei mai periculoși jucători. Am studiat jocul lor, concepția tactică și este o echipă omogenă, cu relații foarte bune de joc. Mi-a plăcut echipa de acum 3-4 ani, când jucau în Liga a doua. Eu eram la Unirea Târlungeni atunci".

Solomon le vede favorite la promovare pe "U" Cluj și Metalurgistrul Cugir (actualul lider din serie -n . red.). "Nu cunosc prea bine seria. Dar am un amic la Cugir, Călin Moldovan, cu care am lucrat la Corona Brașov. E un tip foarte ambițios și cred că-și dorește promovarea. "U" Cluj urmărește clar același lucru. Mi-a plăcut și jocul lui CFR 2, dar cred că ei vor să-și întărească prima echipă cu jucătorii de acolo".

"Ne dorim să nu retrogradăm"

Viitoarea adversară a "studenților" are ca obiectiv menținerea în Divizia C. Brașovenii urmăresc, totodată, creșterea jucătorilor tineri și propulsarea lor spre eșaloanele superioare. Media de vârstă a echipei e de 21 ani.

"Nu țintim un anumit loc, ne dorim să nu retrogradăm. Ne antrenăm de patru ori pe săptămână. Avem juniori crescuți la FC Brașov, pe care îi cunosc și cu care am lucrat acolo timp de 4-5 ani. Obiectivul meu e să le ofer o șansă către marea performanță.

Folosesc la fiecare meci 6-7 fotbaliști sub 19 ani. Niciunul dintre ei nu a jucat mai sus de Liga a III-a. Media de vârstă e undeva la 20-21 ani. Doar doi au 24. Au puțină experiență", a subliniat tehnicianul celor de la Ghimbav.

Despre situația clubului

Solomon a oferit și câteva detalii despre situația Viitorului Ghimbav. "Avem niște probleme administrative și financiare. Dar sperăm ca lucrurile să se rezolve. La meciuri vin puțini fani, majoritatea din Brașov. Ghimbav e la 5 km de oraș", spune antrenorul locului 12 din Seria a V-a.

Universitatea Cluj ocupă poziția a șasea din Liga a III-a, cu 7 puncte. Etapa trecută, "alb-negrii" s-au impus cu 3-0 acasă în fața Performanței Ighiu. Partida cu albaiulienii a reprezentat începutul celui de-al treilea mandat al lui Adrian Falub pe banca echipei.

"U" Cluj - Viitorul Ghimbav se joacă sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 16:00, pe Cluj Arena. Biletele costă 10 lei la peluză, 12 lei la Tribuna a 2-a și 40 de lei la VIP (Tribuna 1, etajul 3), în timp ce elevii, studenții și pensionarii vor plăti 1,9 lei (doar cu buletinul de identitate și carnetul de elev / student, vizat la zi, respectiv talonul de pensie).

Comenteaza