Totul sau nimic pentru “U” Cluj. “Studenții” joacă azi meciul tur al barajul cu Hermannstadt

Totul sau nimic pentru “U” Cluj. “Studenții” joacă azi meciul tur al barajul cu Hermannstadt
| Foto: Cristian Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Formația clujeană se luptă pentru un loc în Liga 1 cu echipa din Sibiu, care a încheiat campionatul pe locul al 12-lea.

Deși cele 38 de etape din Liga a 2-a s-au scurs, sezonul nu s-a încheiat pentru Universitatea Cluj. “Șepcile roșii” au parte de o dublă de foc, în baraul pentru menținerea/promovarea în Liga 1. Adversarii clujenilor vor fi cei de la Hermannstadt, care au reușit să obțină in extremis locul al 12-lea în prima ligă. Deși formația sibiană părea a fi favorită, “studenții” ar putea profita de problemle interne ale echipei. Antrenorul Vasile Miriuță e ca și plecat, după neînțelegeri cu conducerea.

Meciul va fi cu atât mai interesant cu cât, suporterii Universității Cluj s-au mobilizat exemplar, iar la ora meciului asistența va fi una record pentru un astfel de joc. Fanii “Șepcilor roșii” au amplasat bannere în tot orașul, prin care îndemnau lumea să vină la stadion și să fie alături de echipă în duelul cu sibienii.

Bogdan Lobonț a prefațat primul duel de la baraj. “Cu siguranță va fi un meci interesant, cu două echipe de nivel bun. Cum avem noi plusuri și minusuri, așa au și ei. Trebuie să fim capabili ca să profităm de minusurile adversarilor. În ziua de azi, fotbalul este 60% fizic, 40% tehnic și 0% interpretare. Niciun meci nu seamănă cu celălalt. Probleme de lot nu pot să spun că avem. Sunt convins că până la ora jocului vom pune totul la punct.

Băieții s-au comportat extraordinar din prima zi de când am început să lucrăm împreună și le mulțumesc. A fost o săptămână ca toate celelalte de până acum. Am încheiat campionatul pe locul al treilea, avem dreptul de a juca baraj și ne jucăm șansa. Suntem conștienți că întâlnim o echipă puternică, pregătită de un antrenor experimentat, pe care eu îl respect. Hermannstadt a  jucat în Liga 1 și pleacă cu prima șansă”, a declarat tehnicianul “Șepcilor roșii”.

La conferința de presă dinaintea partidei, Miriuță s-a declarat încrezător în șansele formației sale. “Venim după o victorie muncită și meritată cu Călărașiul, chiar dacă ea a fost obținută în minutul 96. A fost mai bine așa, pentru că s-a terminat partida după acel gol. Trebuie să fim conștienți, și sunt sigur că băieții sunt conștienți, că ne așteaptă două jocuri foarte, foarte grele. Accidentați nu avem! Situația lui Blănaru e cunoscută. Să vedem dacă putem face ceva cu Filip Jazvic, să îl recuperăm până la ora jocului. În rest, toată lumea validă.

I-am urmărit (n.red. pe cei de la ”U” Cluj). Chiar și în timpul campionatului am văzut câteva jocuri de-ale lor, cu Ripensia, cu Snagovul, cu Pandurii sau pe cel de la Clinceni. Important e să jucăm noi, chiar dacă va fi o atmosferă incendiară. Am jucat cu CFR-ul contra lor. Sunt sigur că vor avea mulți suporteri în tribună. Au niște suporteri minunați. Dar, partida se va juca pe teren și am mare încredere în băieții mei. Suntem pregătiți din toate punctele de vedere să facem o partidă bună, să înscriem și să câștigăm”, a spus antrenorul, coform turnulsfatului.ro.

Partida dintre Unviersitatea Cluj și Hermannstadt se va disputa de la 18:00, pe Cluj Arena.  

Comenteaza