Transfer de Liga 1 pentru “U” Cluj. Un fost mijlocaș al FCSB-ului a semnat cu “Șepcile roșii”

Transfer de Liga 1 pentru “U” Cluj. Un fost mijlocaș al FCSB-ului a semnat cu “Șepcile roșii”
| Foto: fcuniversitateacluj.ro

Echipa clujeană a bifat un nou transfer, prin aducerea lui Sebastian Chitoșcă, fotbalist cu peste 100 de prezențe în primul eșalon.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

După două rezultate negative, Universitatea Cluj a mutat pe piața transferurilor și a obținut semnătură unui fotbalist care poate ajuta atacul echipei pregătite de Bogdan Lobonț. Este vorba despre Sebastian Chitoșcă, jucător crescut de Ceahlăul Piatra Neamț și care a trecut și pe la FCSB. Mijlocașul a semnat un contract valabil până la finalul sezonului.

“Am venit la Universitatea Cluj cu încredere și entuziasm, e un pas înainte în cariera mea. Am ajuns la un club cu tradiție, pe care l-am întâlnit de multe ori în Liga 1. Sper din toată inima să fac o treabă bună alături de colegii mei, de staff și de conducere, iar la finalul acestui sezon să promovăm”, a declarat Chitoșcă, pentru site-ul oficial al clubului clujean.

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani evoluează în principal ca mijlocaș stânga, dar poate juca pe orice poziție la mijlocul terenului. De-a lungul carierei a trecut pe la Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Roman, FCSB, FC Voluntari, FC Brașov și FC Botoșani.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .