Transfer neașteptat în Gruia. CFR a bătut palma cu unul dintre ”petrecăreții” de la Dinamo

Transfer neașteptat în Gruia. CFR a bătut palma cu unul dintre ”petrecăreții” de la Dinamo
Moș Crăciun a venit mai devreme în Gruia. Deși mai sunt multe meciuri de jucat până la pauza de iarnă, CFR Cluj a bifat deja primul transfer. S-a înțeles cu un mijlocaș de la Dinamo.

Este vorba de Valentin Costache, pentru care CFR va plăti aproximativ 1 milion de euro. Mijlocașul de 19 ani va veni la Cluj abia din iarnă, anunță gsp.ro. Această mutare vine chiar înaintea meciului dintre Dinamo și CFR, programat săptămâna viitoare, în etapa a 18-a din Liga 1.

Costache i-a creat, însă, probleme lui Vasile Miriuță înaintea meciului cu Aerostar Bacău (1-0), de la Piatra Neamț, în 16-imile Cupei României. Tănârul jucător a băut atunci alături de alți patru colegi.

"Costache e unul dintre jucătorii pe care mi i-am dorit. E un băiat de viitor! E un fotbalist pe care l-am urmărit, un fotbalist tânăr care are multe calități așa cum are și Cristi Manea", a declarat președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, în sursa citată.

Valentin Costache a strîns 14 mecuri și a înscris 3 goluri pentru Dinamo în actuala ediție de campionat. Este cotat la 100.000 de euro pe portalul transfermarkt.com.

Comenteaza