"Tricolorele" vor o medalie la Campionatul European. "Putem strica socotelile tuturor"

Handbalistele echipei naționale a României s-au antrenat în Sala Polivalentă, iar duminică vor debuta la Campionatul European din Ungaria.

România a fost repartizată în grupa B, alături de Norvegia, Danemarca și Ucraina. 

"Este o onoare să fiu alături de aceste fete, chiar dacă nu este primul turneu final la care particip. Ne-am propus o participare onorantă. Targetul este un loc în primele opt, iar la Campionatul Mondial să ne clasăm pe un loc care să ne permită participarea la Olimpiadă. Toată lumea vrea o medalie. Echipa este destul de omogenă, sunt jucătoare care vor avea multe de spus în următoarele două cicluri olimpice. Pentru unele dintre ele va fi ultimul Campionat European.

Aurelia Brădeanu este la al 15-lea turneu final cu naționala, ceea ce este impresionant. Suntem încrezători, mai ales după meciurile cu Germania, o echipă care vrea între primele patru. Dacă fetele joacă la capacitatea lor, pot face o surpriză plăcută. Am avut liniște în pregătire, totul a fost în regulă. Ne lipsesc Oana Manea, Luciana Marin și Laura Oltean, iar Brădeanu este doar la 70% din capacitate. Cu toate astea, vrem și putem să stricăm socotelile tuturor", a declarat antrenorul Gheorghe Tadici. 

"Suntem pregătite și vrem să etalăm un handbal de calitate. Cu multă concentrare, sunt convinsă că vom furniza o surpriză",  a venit completarea Aureliei Brădeanu, căpitanul echipei.

Lotul României

Paula Ungureanu, Denisa Dedu, Ionica Munteanu, Valentina Ardean Elisei, Camelia Hotea, Adriana Nechita, Laura Chiper, Crina Pintea, Florina Chintoan, Georgiana Ciuciulete, Aurelia Brădeanu (c), Daniela Băbeanu, Cristina Neagu, Cristina Zamfir, Gabriela Perianu, Adriana Țăcălie, Oana Bondar.

Campionatul European se va derula în perioada 7-21 decembrie, în Ungaria. România va debuta duminică, împotriva Norvegiei, la Debrecen.

Comenteaza