Trioul de “bronz” a revenit la Cluj
- Scris de Septimiu Fantea
- 21 Dec 2010, 23:38
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Handbalistele lui “U” Jolidon care au obţinut cu reprezentativa României locul III la Campionatul European din Norvegia şi Danemarca, Mihaela Tivadar, Florina Bârsan-Chintoan şi Magdalena Paraschiv, şi-au prezentat ieri medaliile de bronz. Sportivele au totalizat 13 goluri în tricoul naţionalei pe durata turneului final.
Acestea au rememorat ieri momentele-cheie ale competiţiei, dar şi bucuria obţinerii unei medalii, performanţă aşteptată de atâta timp. “A fost foarte greu, dar pentru mine această medalie este asemenea uneia de aur, deoarece am muncit foarte mult pentru ea. După un meci mai slab cu Suedia, care a fost cel mai greu moment pentru noi, am reuşit o partidă bună cu Danemarca, în finala mică. Practic, a fost o revanşă după înfrângerea din grupe. Poate cel mai uşor meci a fost cu Rusia, noi fiind deja calificate. Medalia aceasta înseamnă mult, este important să preţuim ceea ce am câştigat”, a declarat Mihaela Tivadar, autoare a trei goluri la Campionatul European.
În schimb, pentru Magdalena Paraschiv şi Florina Bârsan-Chintoan, performanţa din Norvegia şi Danemarca reprezintă apogeul carierei. “A fost un an foarte bun pentru mine, în care am câştigat patru medalii («bronzul» de la Europene, «argintul» naţional cu «U» Jolidon, «argintul» la Campionatul Mondial Universitar şi primul loc cu naţionala la turneul amical Cupa Mondială din Danemarca - n. red.). Am plâns după meciul cu Suedia şi mi-a părut rău pentru accidentările colegelor (Cristina Vărzaru, Paula Ungureanu - n. red.)”, a punctat Paraschiv, debutantă la un turneu final, completată de Florina Bârsan-Chintoan. “Medalia este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de Crăciun. Orice sportiv şi-a dorit să joace la acest nivel. Am reuşit să trecem peste înfrângerea cu Suedia şi am mers mai departe. Au contat şi discuţiile pe care le-am avut cu psihologul echipei”, a subliniat Chintoan.
De-a lungul competiţiei, Paraschiv a izbutit cinci reuşite (trei contra Serbiei, câte una cu Rusia şi Croaţia), asemeni coechipierei sale, Florina Bârsan-Chintoan (trei cu Serbia şi două contra Rusiei). În schimb, Mihaela Tivadar şi-a trecut în palmares doar trei reuşite, câte una în compania echipelor similare ale Spaniei, Serbiei şi Rusiei. Handbalistele vor fi premiate de către Clubul Sportiv Universitatea cu câte 2.800 de lei.

Comenteaza