”Tunarii” Ligii 1 | CFR, cel mai bun atac. FCSB, cea mai bună apărare

”Tunarii” Ligii 1 | CFR, cel mai bun atac. FCSB, cea mai bună apărare
CFR Cluj are cel mai bun atac la finalul turului de campionat. La polul opus, FCSB este clubul cu cele mai puține goluri primite.

În primele 13 etape din sezonul regulat s-a marcat de 216 ori, adică o medie de 2,37 goluri/meci, notează site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal. Cele mai multe goluri au fost înscrise de actualul lider al campionatului, CFR Cluj (25 goluri). La polul opus, vicecampioana FCSB este echipa cu cea mai bună defensivă din Liga 1 (doar 8 goluri primite).

CFR Cluj și CS Universitatea Craiova sunt cluburile care au marcat cel puțin un gol în fiecare etapă. Golgheterul "feroviarilor" este Juan Emmanuel Culio (5 goluri), iar cei mai buni marcatori ai oltenilor sunt Alexandru Băluță și Gustavo (ambii cu câte 5 reușite).

94 de jucători au înscris cel puţin un gol pentru echipele lor în turul sezonului regular. Cei mai mulţi marcatori provin de la CFR Cluj - 10 fotbalişti, gruparea din Gruia fiind urmată de Astra, FCSB, Dinamo şi FC Botoşani, fiecare cu câte 8, Poli Timişoara şi CS U Craiova - 7, Gaz Metan, Viitorul, Sepsi, FC Voluntari - 6, CSM Poli Iaşi, Juventus - 5 şi Concordia - 4 fotbalişti.

4 goluri a marcat Ţucudean în ultima rundă (Viitorul - CSM Poli Iaşi 5-2), singurul cu o astfel de performanţă. S-au mai consemnat 10 duble şi o triplă (Alexandru Tudorie, etapa a 9-a).

20 de goluri s-au marcat din penalty, cele mai multe fiind trecute în dreptul CFR-ului, 6 (cinci transformate de Culio, liderul golgheterilor de la punctul cu var).

Cele mai multe goluri marcate din faze fixe: CFR - 10, FCSB - 9.
Cele mai multe goluri marcate din acţiune: CS U Craiova, FC Botoşani - 18.
Cele mai multe goluri marcate din şuturi expediate din afara careului mare: Viitorul - 5 goluri.
Cele mai multe goluri marcate cu capul: CFR - 5.

10 autogoluri s-au înregistrat în cele 91 de meciuri. Iată lista ghinioniştilor: Kevin Boli, Erico da Silva (etapa a 2-a), Patrice Feussi (etapa a 3-a), Artur Jorge (etapa a 7-a), Gabriel Cânu, Bogdan Ţîru (etapa a 8-a), Alexandru Benga (etapa a 9-a), Ionuţ Balaur (etapa a 10-a), Cristian Manea (etapa a 12-a) şi Sebastian Ghinga (etapa a 13-a).

Cel mai rapid gol: secunda a 14-a, Artur Jorge (AUTOGOL etapa a 7-a, Juventus - FCSB 1-2).

ACS Poli Timişoara - CFR Cluj 4-3 (etapa a 8-a) şi Viitorul -CSM Poli Iaşi 5-2 (etapa a 13-a) au fost meciurile cu cele mai multe goluri marcate.

Cei mai tineri marcatori: Alexandru Măţan (născut 29.08.1999 / Viitorul), Olimpiu Moruţan (născut în 25.04.1999 / FC Botoşani), Dennis Man (născut în 26.08.1998 / FCSB).

Cei mai vârstnici marcatori: Florin Cernat (născut în 10.03.1980 / FC Voluntari), Attila Hadnagy (născut în 08.09.1980 / Sepsi), Gabriel Cânu (născut în 18.01.1981 / Poli Timişoara).

Clasament golgheteri:

Paul Batin, Laurenţiu Buş, George Ţucudean, Alexandru Tudorie - 6 goluri.
Silviu Balaure, Alexandru Băluţă, Emmanuel Culio, Harlem Gnohere, Gustavo Vagenin - 5 goluri.
Ibrahima Balde, Andrei Burlacu, Alexandru Ioniţă II, Jo Santos, Dennis Man, Mihai Roman I, Florin Tănase, Urko Vera - 4 goluri.

Cele mai multe pase decisive:

Ciprian Deac - 6 pase de gol.
Alexandru Băluţă, Eric de Oliveira, Cristian Ganea, Alexandru Ioniţă II, Kizito Luwagga, Olimpiu Moruţan, Alexandru Munteanu, Dan Nistor, Patrick Petre, Daniel Popa, Ovidiu Popescu, Diogo Salomao - 3 pase de gol.

Comenteaza