“U” Alexandrion respiră: “Situația financiară s-a îmbunătățit”

“U” Alexandrion respiră: “Situația financiară s-a îmbunătățit”
Șefii “U” Alexandrion anunță că situația echipei nu e atât de disperată pe cât pare.

Oficialii formației le cer fanilor răbdare și îi asigură că pasa proastă a handbalistelor este doar o chestiune de moment. Lucrurile par să intre în normalitate inclusiv din punct de vedere pecuniar, anunță aceștia, urmând ca în cel mai scurt timp fetele să ajungă cu banii la zi.

"U" Alexandrion s-a dovedit a fi un "sparring-partner" în startul noii ediții a Ligii Naționale de handbal feminin, asta deși lângă echipă a venit în această vară un sponsor nou, iar fanii s-ar fi așteptat ca minunile să apară peste noapte. Nu a fost nici pe departe așa, iar elevele lui Ioan Ani Senocico au început dezastruos campionatul, cu o singură victorie în opt meciuri și un record negativ de goluri încasate, 226, cu unul mai puțin decât "lanterna roșie" Mureșul Târgu-Mureș! Mai mult, o parte a fanilor și-a pierdut deja răbdarea și a dat aplauzele pe huiduieli după ultima înfrângere de la Cluj, 25-21 cu SCM Craiova. Cel puțin teoretic, postul antrenorului nu este momentan în pericol.

Reprezentantul companiei în conducerea clubului, Vlad Vinț, nu se arată îngrijorat de rezultatele de până acum ale echipei și le cere răbdare fanilor. El a subliniat că situația financiară s-a îmbunătățit în ultimele luni, iar handbalistele vor fi cu banii la zi în perioada următoare. În plan sportiv, obiectivul formației pe termen scurt este cât se poate de clar: cel puțin două victorii în următoarele trei meciuri. "Este un start greu de sezon, dar într-un proiect de reconstrucție există și perioade grele. Nu suntem îngrijorați, muncim în continuare. Suporterii care vin la sală au dreptul să-și arate nemulțumirile față de un joc mai puțin bun făcut de echipa lor de suflet, dar noi îi așteptăm în continuare alături de echipă, una aflată la început de drum. La echipă nu este o criză, se fac evaluări în cadrul ei, mă refer la staff tehnic și jucătoare și vom încerca să găsim soluții acolo unde analiza arată că trebuie întăriri sau schimbări. Situația financiară s-a îmbunătățit odată cu venirea noastră, însă așteptăm în continuare să ni se alăture și alți sponsori pentru a crea un climat propice pentru performanță. La fel cum este și la alte echipe din țară, mai există unele restanțe, dar se fac eforturi pentru achitarea lor în perioada care urmează. Urmează o perioadă cu trei meciuri foarte importante, unde suntem obligați să obtinem cel puțin două victorii",  a declarat Vinț pentru ZIUA de CLUJ. 

"U" Alexandrion are șansa reconcilierii cu fanii în următoarele trei runde, atunci când va da piept cu alte echipe din subsolul clasamentului. Următorul examen e duminică, la Ploiești, cu CSM, după care la Cluj va veni Cetate Deva. Pentru "studente" va urma, apoi, o deplasare la Neptun Constanța. 

 

Rezultate "U" Alexandrion

"U" Alexandrion - HCM Roman 29-29

HCM Râmnicu Vâlcea - "U" Alexandrion 26-26

"U" Alexandrion - CSM București 25-45 

Dunărea Brăila - "U" Alexandrion 33-31

"U" Alexandrion - HC Zalău 29-40

Unirea Slobozia - "U" Alexandrion 29-25

"U" Alexandrion - Mureșul Tg. Mureș 32-24 

"U" Alexandrion - SCM Craiova 21-25

 

Eforturi pentru păstrarea Cristinei Laslo

Campioană mondială în această vară cu echipa națională de handbal feminin a României (Under 19), handbalista legitimată la "U" Alexandrion, Cristina Laslo, se află în vizorul forțelor din Liga Națională, HCM Baia Mare și CSM București, dar și în atenția colosului Ungariei, Győr. Șefii clubului promit că vor face eforturi pentru păstrarea ei la Cluj. "Cristina Laslo este o jucătoare foarte importantă în angrenajul acestei echipe. Vom face tot ce este omenesc să o păstrăm, aici, la "U" Alexandrion, unde s-a format ca jucătoare și i s-a dat încredere și oportunități de a crește de la meci la meci", a conchis Vinț. 

 

12 este locul ocupat de "U" Alexandrion în clasamentul Ligii Naționale.

Comenteaza