U-BT are un nou antrenor secund. Staff tehnic 100% clujean pentru campioana României

U-BT are un nou antrenor secund. Staff tehnic 100% clujean pentru campioana României
| Foto: u-bt.basketball

În următoarea stagiune, Mihai Silvășan va fi asistat de un tehnician cu care colaborează și la echipa națională.

"Mihai Popa se întoarce acasă, urmând a face parte din staff-ul tehnic al campioanei României. Originar din Cluj-Napoca, acesta a fost jucător al echipei noastre în perioada 2002-2007.

De-a lungul carierei de sportiv, Mihai a mai jucat la Elba Timișoara și Gaz Metan Mediaș. Ulterior, a devenit antrenor secund tot la Mediaș, în sezonul 2011-2012. Trei ani mai târziu a ajuns antrenor principal al formației medieșene, pe care a pregătit-o până în 2021, când a plecat la CSM Ploiești. Antrenorul s-a despărțit de prahoveni pe parcursul stagiunii precedente.

Pe de altă parte, Popa a făcut parte din staff-ul naționalei României la Campionatul European U20 de la Chemnitz, Divizia A. Atunci, naționala a fost condusă de pe bancă de către Mihai Silvășan. De asemenea, cei doi colaborează în prezent la reprezentativa de seniori a României.

Mihai Popa va face parte din staff-ul lui Mihai Silvășan alături de Răzvan Cenean", a anunțat campioana României

"U-Banca Transilvania este un club care a avut mereu un loc special în inima mea. Sunt încântat de această oportunitate și mă bucură faptul că voi reveni la Cluj după 17 ani. Mulțumesc pentru încrederea acordată și îmi doresc să contribui din plin la îndeplinirea obiectivelor. Haide “U”!", a declarat Mihai Popa la revenirea la Cluj.

Comenteaza