U-BT Cluj a revenit spectaculos la Craiova și s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale

U-BT Cluj a revenit spectaculos la Craiova și s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale
| Foto: u-bt.basketball

Campioana României a întors soarta meciului 3 din seria contra oltenilor, a câștigat cu 97-94 și a obținut accederea în turul următor al play-off-ului.

Startul jocului din Oltenia a fost unul echilibrat. Cele două formații au mers cap la cap timp de minute bune și deci gazdele și-au dovedit din nou precizia de la mare distanță, la finalul primelor 10 minute, diferența era de doar patru puncte, scor 21-17.

Intensitatea din defensiva clujeană a crescut în startul sfertului secund, iar U-BT a revenit, ba chiar a preluat conducerea. Totuși, avantajul "studenților" a fost unul fragil, iar la pauză tot oltenii se aflau la conducere, scor 36-31.

Craiovenii au început bine și cel de-al treilea sfert și au reușit să mărească ecartul la unul format din două cifre. În tabăra clujeană s-a tras semnalul de alarmă, iar un parțial de 13-2 al elevilor lui Mihai Silvășan i-a adus în avantaj. Chiar și așa, "studenții" nu au profitat de moment, iar cu 10 minute înainte de final, gazdele conduceau cu 59-51.

Campioana a părut că nu poate ține pasul cu formația craioveană în cel de-al patrulea sfert. Gazdele au continuat evoluția bună și păreau să aibă un avantaj confortabil. După o răbufnire de orgoliu, baschetbaliștii de la U-BT au egalat la 84 cu 21 de secunde înainte de final. Tabela nu s-a mai modificat, iar partida a intrat în prelungiri.

În timpul suplimentar jocul a fost unul intens disputat, iar un coș de trei puncte marcat de căpitanul Richard cu o secundă înainte de final a pecetluit soarta meciului și a calificării. U-BT s-a impus cu 97-94 și a obținut biletele pentru semifinalele Ligii Naționale.

Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Leo Meindl (34 de puncte, 4 recuperări), urmat de Patrick Richard (16 puncte, 10 pase decisive) și Andrija Stipanovic (14 puncte, 5 recuperări).

Comenteaza