U-BT Cluj, duel complicat cu BCMU Argeș Pitești în Liga Națională

U-BT Cluj, duel complicat cu BCMU Argeș Pitești în Liga Națională
| Foto: u-bt.ro

Formația clujeană va evolua pe propriul teren, în compania piteșenilor, pe care antrenorul Dusko Vujosevic îi consideră un adversar redutabil.

În ciuda faptului că echipa din Trivale ocupă ultimul loc în Grupa A din Liga Națională, antenorul coordonaror de la U-BT a îndemnat la concentrare înaintea duelului dintre “studenți” și BCMU Argeș Pitești. Dusko Vujosevic consideră că toate echipele din Grupa A sunt de valori apropiate și oricând se poate produce o surpriză. Mărturie pentru declarațiile antrenorului stă și rezultatul meciului tur, când clujenii s-au impus cu greu la Pitești, scor 85-83.

“Între cele opt echipe care sunt în această grupă diferența de valoare este mică. Dacă ne uităm în clasament, nu trebuie să ne lăsăm înșelați de poziția lor. Pitești are un lot mult mai valoros față locul pe care îl ocupă în momentul de față. Din motive pe care nu le știm, echipa lor nu a arătat încă adevarata ei valoare. Cu siguranță vor veni foarte motivați pentru că nu au ce pierde. Va fi un meci greu pentru care trebuie să fim foarte focusați”, a declarat Vujosevic.

Partida dintre U-BT Cluj și BCMU Argeș Pitești se va disputa miercuri, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă.

Comenteaza