U-BT Cluj joacă astăzi un nou meci în EuroCup

U-BT Cluj joacă astăzi un nou meci în EuroCup
| Foto: u-bt.basketball

Campioana României întâlnește ratiopharm Ulm în runda cu numărul 9 a Grupei A din competiția continentală.

Cu un recod de 3-5, U-BT Cluj-Napoca este în fața ultimului meci al turului din faza grupelor EuroCup. În Sala Polivalentă va sosi ratiopharm Ulm, formație germană ce a reușit 4 victorii și a suferit 4 înfrângeri în primele 8 partide din Grupa A.

Clubul fondat în 2001 se poate lăuda cu 10 prezențe în EuroCup, dintre care 8 consecutive. ratiopharm Ulm evoluează neîntrerupt în Bundesliga din 2006 și a înregistrat cea mai bună clasare în 2016, locul al doilea. În stagiunea precedentă, trupa din Ulm a încheiat campionatul pe locul al șaptelea.

Antrenorul echipei din landul Baden-Württemberg este Anton Gavel, fost jucător la Brose Baskets și Bayern Munchen și probabil cel mai important baschetbalist slovac din istorie.

Pe lângă jucătorii germani, din lotul celor de la ratiopharm Ulm mai fac parte sportivi din Brazilia, Mali, Austria, Spania, Muntenegru și Statele Unite ale Americii. Numele importante sunt Brandon Paul, trecut pe la Anadolu Efes sau Olympiacos Pireu sau colegul lui Leo Meindl de la naționala Braziliei, Yago Dos Santos.

În actualul sezon de EuroCup, germanii au trecut de Umana Reyer Veneția, Bursaspor, Prometey și Bourg en Bresse, dar au pierdut cu Lietkabelis, Brescia, Joventut Badalona și Cedevita Olimpija Ljubljana.

Partida dintre U-BT Cluj-Napoca și ratiopharm Ulm se va disputa astăzi, de la 19:00.

Comenteaza