U-BT Cluj l-a împrumutat pe Modibo Diaby unei formații din Liga Națională
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Ian 2023, 13:53
- Sport
- Ascultă știrea

Tânărul baschetbalist va evolua pentru noua sa echipă până la finalul actualului sezon.
"Modibo Diaby nu va continua la U-Banca Transilvania în acest sezon. Jucătorul născut în Mali a fost cedat la SCM OHMA Timișoara până la finalul sezonului.
Născut pe 18 iulie 2003 în Mali, Diaby a ajuns prima oară în România în 2017. El este campion național la U16 și U18.
Ulterior, a fost promovat la seniori, fiind campion al României și câștigător al SuperCupei, participând la Campionatul Mondial U19.
Anterior, în stagiunea precedentă, Modibo a fost cedat sub formă de împrumut și la Steaua București.
Diaby a jucat în trei meciuri din acest sezon, reușit să înscrie în disputele cu CSM VSK Miercurea Ciuc și BC CSU Sibiu", a transmis U-BT Cluj-Napoca.