U-BT Cluj-Napoca a încheiat neînvinsă prima fază a campionatului

U-BT Cluj-Napoca a încheiat neînvinsă prima fază a campionatului
| Foto: u-bt.basketball

Campioana României a obținut 16 victorii din tot atâtea posibile și a terminat grupa pe primul loc.

Ultimul succes al "studenților" în prima fază a campionatuluia fost împotriva celor de la Corona Brașov, scor 101-83. Pe lângă victoria în sine, succesul a reprezentat și un cadou pentru antrenoul Mihai Silvășan, care a fost sărbătoritul zilei de 20 ianuarie.

"A fost o primă fază a campionatului care a trecut cu bine atât din prisma victoriilor, întrucât nu cred că nu ne-a pus nimeni probleme. Nu am avut accidentări și sunt extrem de mulțumit. Nu trebuie să ne relaxăm, faza a doua va fi mai complicată.

Tratăm fiecare meci serios și cu gândul la victorie. Am jucat cu o echipă bună, agresivă, care se luptă. Știam că nu va fi extrem de ușor să câștigăm.

Îi felicit pe cei de la Brașov, arată bine în acest sezon, dar valoarea și-a spus cuvântul. Ei au avut un sezon foarte bun, apreciez felul cum joacă, în special defensiv", a declarat Silvășan la finalul partidei.

Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Emi Cățe, care a reușit un double-double, cu 18 puncte și 11 recuperări, fiind urmat de Patrick Richard și Adam Mokoka, ambii cu câte 17 puncte înscrise.

Comenteaza