U-BT Cluj-Napoca primește vizita deținătoarei trofeului EuroCup

U-BT Cluj-Napoca primește vizita deținătoarei trofeului EuroCup
| Foto: cbgrancanaria.net

Campioana României întâlnește Gran Canaria, singura echipă neînvinsă din Grupa B.

Cea de-a 8-a etapă a grupelor EuroCup îi pune față în față pe baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca cu deținătoarea trofeului competiției continentale, Gran Canaria. Mai mult, spaniolii sunt singurii care și-au păstrat invincibilitatea în Grupa B.

Trupa din Las Palmas este o obișnuită a EuroCup, ajungând deja la 14 sezoane în competiție. Fondat în 1963, clubul a mai jucat o finală a întrecerii continentale în 2015, iar în stagiunea precedentă a cucerit trofeul, după un ultim act disputat pe teren propriu contra celor de la Turk Telekom Ankara.

În urma victoriei, Gran Canaria a avut dreptul de a evolua în Euroligă, competiție în care a participat ultima dată în sezonul 2018-2019, însă spaniolii au refuzat din motive financiare și au considerat programul EuroCup unul mai avantajos.

Antrenorul echipei este Jaka Lakovic, fost câștigător al Euroligii din postura de jucător. Pe lângă sportivii autohtoni, tehnicianul are la dispoziție baschetbaliști din Statele Unite ale Americii, Franța, Croația sau Argentina.

De remarcat sunt A.J. Slaughter, conducătorul de joc naturalizat al Poloniei, Andrew Albicy, cel care nu a ratat niciun turneu major cu reprezentativa Franței sau Sylven Landsberg, câștigător al Euroligii în 2014 cu Maccabi Tel Aviv.

Partida dintre U-BT Cluj-Napoca și Gran Canaria va avea loc marți, 21 noiembrie, de la 19:00.

Comenteaza