U-BT Cluj, un nou eșec în fața rivalilor de la CSO Voluntari, după un final pe muchie de cuțit

U-BT Cluj, un nou eșec în fața rivalilor de la CSO Voluntari, după un final pe muchie de cuțit
| Foto: facebook.com/ubtcluj

Formația pregătită de Mihai Silvășan a pierdut derby-ul restant din Liga Națională, scor 84-81.

Deși au început cu un parțial de 12-4, pentru “studenți” au urmat minute de coșmar în ofensivă, iar campioana s-a văzut egalată. Totuși, clujenii și-au revenit, au fost mai concetrați sub ambele panouri și, după 10 minute, conduceau cu 16-12.

Sfertul secund a fost unul echilibrat, iar diferența dintre cele două formații nu a fost niciodată mai mare de două posesii. Deși gazdele păreau că vor intra în avantaj la cabine, Hogue și-a adus echipa în avantaj în ultima secundă, iar scorul pauzei a fost 36-35 pentru U-BT.

Echilinrul s-a menținut și după revenirea de la vestiare, cu un oarecare plus pentru ilfoveni, care au au fost mai eficienți în ofensivă. “Studenții” nu au reușit să le facă față celor de la CSO Voluntari, iar la intrarea în ultimele 10 minute, tabela indica 63-56 în favoarea gazdelor.

Trupa lui Sasa Ocokoljic a menținut un ritm bun de joc, dar două “triple” reușite de Stewart, respectiv Bircevic au restabilit egalitatea la 67. Cu toate acestea, în urma unor minute în care clujenii au greșit mult, forcing-ul de final a fost în zadar, iar CSO Voluntari s-a impus cu 84-81.     

Cel mai bun marcator al campioanei României a fost Bradon Brown (20 de puncte, 3 recuperări), urmat de Dustin Hogue (14 puncte, 5 recuperări) și Elijah Stewart (14 puncte, 4 recuperări).

Comenteaza