U-BT întâlnește CSM Steaua în semifinalele Ligii Naționale. Mihai Silvășan: “Obiectivul nostru este să trecem mai departe și să o facem în cât mai puține meciuri”

U-BT întâlnește CSM Steaua în semifinalele Ligii Naționale. Mihai Silvășan: “Obiectivul nostru este să trecem mai departe și să o facem în cât mai puține meciuri”
| Foto: foto u-bt.ro

Cele două echipe vor juca reeditarea finalei campionatului din sezonul trecut.

Liga Națională de baschet se apropie de momentul culminant, iar cele mai bune echipe au rămas în lupta pentru trofeu. După ce anul trecut au jucat finala, U-BT și Steaua se întâlnesc acum mai devreme. În sferturi, clujenii au eliminat în trei meciuri pe Phoenix Galați, în timp ce roș-albaștrii au trecut după meciul decisiv de BC SCM Timișoara.  

Mihai Silvășan îi consideră pe bucureșteni ca fiind un adversar periculos, dar are încredere că echipa sa își va îndeplini obiectivul, acela de a câștiga campionatul. ”Jucăm cu o echipă puternică, una care este într-o formă sportivă foarte bună în momentul de față, în sezonul regulat au reușit să ne învingă de trei ori, noi câștigând o singură dată, însă Play-Off-ul este cu totul altă poveste, alte meciuri, altă intensitate, nu cred că cineva se mai gândește la ce s-a întâmplat în sezonul regulat.

Evident, obiectivul nostru este să trecem mai departe și să o facem în cât mai puține meciuri, rămâne de văzut dacă vom și reuși. Eu cred că suntem pregătiți, am avut multe zile de la ultimul meci, eu cred că e un lucru bun din multe puncte de vedere, dar poate fi și un dezavantaj, poți ieși din ritm și să nu mai simți jocul la fel.

Țin minte că la fel s-a întâmplat și anul trecut înainte de semifinala cu Oradea, am avut zece zile și primul meci a fost destul de dificil. Trebuie să trecem peste aspectul acesta, să intrăm în teren concentrați, cu intensitate maximă și să dăm absolut tot ce e mai bun din noi, pe fiecare post, ca să reușim să câștigăm meciul”, a declarat antrenorul “studenților”.

Pivotul echipei clujene, Ousmane Barro, i-a lăudat, la rândul său, pe adversarii din semifinale. “Ne cunoaștem oponentul, este o echipă foarte puternică, joacă un baschet foarte bun în acest moment, ne-au învins de trei ori în acest sezon așa că trebuie să fim pregătiți. Sunt o echipă puternică, însă în Play-Off lucrurile stau altfel decât în timpul sezonului” a spus Barro.

Primul meci dintre U-BT și CSM Steaua va avea loc sâmbătă, 19 mai, de la 19:15, în Sala Polivalentă.

Comenteaza