U-BT, victorie în primul joc amical din Serbia

U-BT, victorie în primul joc amical din Serbia
| Foto: u-bt.ro

Formația clujeană a reușit să se impună în prima partidă de pregătire a stagiului din Serbia, scor 86-82, contra celor de la Borac Cacak.

Trupa condusă de Dusko Vujosevic și Mihai Silvășan a început bine partida și a condus după primul sfert, 26-22. Chiar dacă adversarii au intrat în avantaj la cabine, 46-45, U-BT a reușit să întoarcă soarta partidei și să se impună în cele din urmă cu 86-82.

Cel mai bun marcator al “studenților” în jocul cu Borac Cacak a fost Richard cu 15 puncte. Americanul a fost urmat de Edwards, Stipanovic (ambii 13), Guzman și Tarolis (ambii 9 puncte). Mai mult, Vargas, Colmenares și Szabolcs Santa au înscris câte 7 puncte.

“A fost primul meci după șase luni. Ne bucurăm că putem să jucăm din nou baschet. Am avut o prestație reușită, mai ales că șase dintre jucători sunt noi. Cu siguranță chimia nu este cea mai bună, însă lucrăm la acest aspect. Sper ca la ora jocului cu Igokea să scoatem cât mai mult din această situație. Mai avem patru partide aici, în Serbia, toate vor fi grele.

Sper ca jocul nostru să crească. Astăzi apărarea a fost puțin cam proastă în prima repriză, am încasat 46 de puncte. Apoi am avut o altă atitudine și s-a schimbat jocul. Este important să creștem și să fim o echipă mai bună și mai unită”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan, la finalul jocului.

“Știam că primul meci va fi greu, avem mulți jucători noi. Contează că am obținut victoria, este important ca o echipă nouă să câștige. În prima repriză nu am jucat atât de bine, dar ne-am revenit pe parcurs.

Avem mult de muncă, însă ne bucurăm de victorie. Ne gândim la următoarele meciuri amicale. Contează să ne obișnuim unii cu ceilalți și să fim gata de Champions League. Cu siguranță vom fi pregătiți pe data de 23 septembrie”, a spus și cel mai bun marcator al clujenilor, Patrick Richard.

Pentru U-BT Cluj urmează un joc de pregătire împotriva celor de la Partizan Belgrad.

loading...
Comenteaza