“U” Cluj a trecut cu brio testul cu Turris Turnu Măgurele. Victorie de moral pentru “studenți”

“U” Cluj a trecut cu brio testul cu Turris Turnu Măgurele. Victorie de moral pentru “studenți”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația condusă de Costel Enache a reușit să se impună fără probleme pe terenul uneia dintre favoritele la promovare, scor 4-1.

Partida de la malul Dunării a avut un start echilibrat, în care ambele echipe au încercat să își impună stilul de joc. Gazdele au avut primele ocazii, prin Blănaru (13) și Țegle (19), însă defensiva clujeană nu a avut nicio emoție.

În minutul 25, după o fază în flancul drept, Gavra a șutat din interiorul careului, portarul celor de la Turris a respins, însă Nicolae Pîrvulescu a fost pe fază și a introdus balonul în poartă (25). Chiar dacă gazdele aveau nevoie de un gol, jocul a revenit la echilibrul din primele minute.

Cu șase minute înainte de pauză, Blănaru a rămas întins pe teren și a cerut penalty, după un contact cu Muțiu, însă centralul a lăsat jocul să continue. Imediat, Novac a recuperat o minge la mijlocul terenului și a pornit spre poarta adversă.

Mijlocașul Universității Cluj nu a fost incomodat de niciun adversar și a reușit să înscrie (40). Finalul reprizei a adus o nouă mare ocazie pentru “studenți”, însă Pîrvulescu nu a reușit să îl învingă pe Duțu, iar scorul pauzei a fost 2-0.

Deși gazdele au efectuat trei mutări la pauză, startul actului secund i-a găsit tot pe clujeni în atac. La 10 minute de la reluare, Negrean a fost găsit bine de Gavra, însă a șutat slab, iar Duțu a reținut. Totuși, Turris a avansat în jumătatea “Șepcilor roșii” și a reușit să egaleze.

La o centrare din corner, Muțiu a ieșit neinspirat, iar Sălcianu a redus din diferență (57). După golul încasat, “Șepcile roșii” au preferat să predea inițiativa gazdelor și să încerce o lovitură pe contraatac. Cu 20 de minute înainte de final, după o serie excelentă de pase, juniorul Mâneran a reușit să înscrie și a dus scorul la 3-1.

La doar câteva minute, Gavra a avut și el oportunitatea de a înscrie, a încercat un lob din afara careului, însă mingea a trecut pe lângă poartă (75). Universitatea Cluj a gestionat perfect finalul jocului și a reușit să înscrie din nou, prin Novac, care a reușit dubla (88) și a stabilit scorul final, 4-1.

Echipe de start:

Turris Turnu Măgurele: Duțu – Nicola (Buleică ‘60), C. Pîrvulescu, Sălcianu, Mitrea – Țegle, Haită, Pană (Liviu Mihai ’46) – Sima (Niță ‘46), Blănaru (Voinea ’46), Damașcan

Universitatea Cluj: Muțiu – Rus, Telcean (Negrean ’46), Luchin, Tamaș (Mureșan ‘81), Neciu – Meșter (Mâneran ‘46), I. Filip, Novac, N. Pîrvulescu (Al. Pop ‘86) – Gavra

În urma succesului de la Turnu Măgurele, “studenții” au urcat provizoriu pe locul al doilea în clasamentul ligii secunde.

Comenteaza