"U" Cluj are infirmeria plină, însă Sabău speră la un rezultat pozitiv la Arad: "Trebuie să facem tot ce depinde de noi"

"U" Cluj are infirmeria plină, însă Sabău speră la un rezultat pozitiv la Arad: "Trebuie să facem tot ce depinde de noi"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Mai mulți oameni de la mijlocul terenul și din compartimentul ofensiv sunt indisponibili pentur meciul contra celor de la UTA.

După întreruperea cauzată de meciurile echipelor naționale, Universitatea Cluj se pregătește de o deplasare la Arad, împotriva vecinei de clasament, UTA. Înaintea jocului, Ioan Ovidiu Sabău speră ca elevii săi să rămână cu ceva după acest meci și să obțină un rezultat pozitiv, în ciuda faptului că infirmeria e plină.

Tehnicianul a dezvăluit că nu se va putea baza la următoarea partidă pe Alexandru Chipciu, Dan Nistor, Valentin Gheorghe, Doru Popadiuc și Andrias Calcan.

"Vom avea un adversar care în acest moment arată bine din punct de vedere fizic, au un prim 11 definit și un antrenor cu multă experiență. Ne așteaptă un meci greu, în fața unui public care îi va împinge de la spate. Dacă le vom da spații și vom face multe faulturi îi aducem peste noi și apare acel entuziasm, acea încredere.

Noi trebuie să ne pregătim foarte bine în cele două zile rămase și sper să fi fost destul de inspirat în această săptămână. Nu e o situație ușoară, dar antrenorul trebuie să găsească soluții. Avem jucători importanți care vor lipsi, cei mai în formă jucători care au dus greul. Va fi o posibilitate pentru ceilalți să arate ce pot.

Ne interesează să acumulăm puncte, nu cum arătăm. Într-un timp cât mai scurt sunt convins, având în vedere munca pe care o depundem, că vom arăta bine. Va trebui să ne luptăm pentru fiecare minge, să fim concentrați, să câștigăm ceva la acest meci. Trebuie să ieșim de pe teren epuizați și împliniți că am făcut tot ce a depins de noi.

Sunt convins că Mircea Rednic va fi pe bancă, se simte bine, și-a revenit. Emoții vor fi, e foarte greu să controlezi partea emoțională. Noi trebuie să rămânem cu ceva după acest meci, fie din punct de vedere fizic, fie din punct de vedere tactic.

Trebuie să fim mai buni, să începem să arătăm ca o echipă. Trebuie să încercăm și să facem tot ce depinde de noi. Punctele contează, dar e importantă și impresia pe care o lași după fiecare joc", a declarat antrenorul.

Partida dintre Universitatea Cluj și UTA va deschide runda cu numărul 9 din sezonul regulat al Superligii. Jocul e programat vineri, 15 septembrie, de la 18:30.

Comenteaza