News alert “U” Cluj are un nou antrenor. Va debuta joi, la partida cu ACS Poli Timișoara

“U” Cluj are un nou antrenor. Va debuta joi, la partida cu ACS Poli Timișoara
Mircea Cojocaru | Foto: fcuniversitateacluj.ro

Mircea Cojocaru se află la al doilea mandat pe banca echipei clujene. 

După ce remiza cu Ripensia Timișoara i-a fost fatală lui Adrian Falub, care a fost demis, Universitatea Cluj a încercat mai multe piste în ceea ce privește un nou antrenor. Negocierile cu Cristiano Bergodi, Costel Gâlcă, Edward Iordănescu, Florin Bratu și Laszlo Balint nu s-au concretizat. Astfel, șefii de la “U” s-au reorientat către o variantă internă și l-au numit pe Mircea Cojocaru pe banca “Șepcilor roșii”.

Clubul a anunțat mutarea printr-un comunicat. “Mircea Cojocaru este noul antrenor principal al Universității Cluj, urmând să conducă echipa de pe banca tehnică în meciul de joi, cu ACS Poli Timișoara, de pe Cluj Arena.

Unul dintre oamenii care au reformat Centrul de Copii și Juniori la începutul anilor 2000, Mircea Cojocaru a reușit să câștige titlul național la juniori U19 cu o generație de excepție, din care făceau parte fotbaliști precum Răzvan Cociș, Dorin Goga, George Florescu sau Dan Codreanu.

A pregătit prima echipă a Universității Cluj timp de aproape un an, în sezonul 2003-2004, iar, apoi, l-a secondat pe Ioan Ovidiu Sabău la mai toate echipele pe care “Moțul” le-a antrenat în carieră. Îi urăm mult succes! Haide, “U”!!!”, se arată în comunicatul Universității Cluj.

Primul meci cu nou antrenor pe bancă va fi împotriva formației ACS Poli Timișoara. Partida se va disputa joi, de la ora 17:45.

Comenteaza